EROI AU FOST, „EROI” SUNT… ÎNCĂ?
CUVÂNTUL IERARHULUI
Duminica Sfinților Părinți de la Sinodul I Ecumenic
Biserica își are și ea „eroii” ei. Sunt sfinții, iar astăzi se face pomenire specială unora dintre ei – Sfinților Părinți care au participat la Sinodul I Ecumenic, în anul 325.
Abia se încheiaseră persecuțiile romane care au căutat să nimicească învățătura Mântuitorului Hristos, și Sfântul Constantin cel Mare ― întâiul împărat roman care a înțeles că religia creștină nu este periculoasă pentru imperiu, ci dimpotrivă este o religie nobilă și superioară ― a chemat în cetatea Niceea 318 reprezentanți ai lumii creștine din vremea aceea, ca să se pronunțe asupra primei mari erezii care a zguduit creștinismul. Este vorba de teoria preotului Arie din Alexandria Egiptului, care învăța că Domnul Hristos nu este Dumnezeu adevărat, de o ființă cu Tatăl, ci doar o creatură, eventual una superioară sau perfectă.
Între participanții la sinod a fost și Sfântul Ierarh Nicolae, despre care se spune că, auzind blasfemia pe care o susținea Arie și aprinzându-se de râvnă sfântă, i-a tras aceluia o palmă – gest sancționat de împărat, dar nu și de Domnul Hristos, Care l-a repus în cinste, în chip minunat. De asemenea, la Niceea a fost prezent și Sfântul Ierarh Spiridon, care a „demonstrat” ființa comună a Tatălui, a Fiului și a Sfântului Duh prin cunoscuta minune cu cărămida. Arie însă nu s-a lăsat înduplecat nici de înțelepciunea, nici de sfințenia și nici de minunile Părinților. Părăsind sinodul, s-a întors în patria sa și a continuat să răspândească aceeași erezie, fapt pentru care Dumnezeu l-a și pedepsit la scurtă vreme cu sfârșit năprasnic, pentru a pune capăt ereziei lui.
Dragii mei,
De-a lungul istoriei, Biserica a trebuit să facă față multor atacuri îndreptate împotriva Întemeietorului ei:
– Unii s-au îndoit că Iisus Omul a fost și Dumnezeu adevărat (arienii);
– Alții că Mesia Hristos a fost și om (dochetiștii);
– Unii L-au considerat un biet profet (iudeii);
– Alții, un personaj istoric oarecare (ateii).
Mai nou, contemporanii noștri se luptă:
– să-L evacueze din școli, sub pretextul unei educații „libere de prejudecăți”;
– să-I limiteze prezența în spațiile publice, de dragul Multiculturalismului;
– să-I interzică supranumele de Hristos (Mesia), pentru că nu este politic corect;
– ba chiar să-L alunge cu totul din biserici, pentru că… „dăunează grav sănătății” (Sfânta Împărtășanie, în contextul epidemiei de Covid-19).
Oare până unde se va merge cu atacurile acestea, fraților? Oare va mai înceta vreodată prigonirea Domnului? Unele cărți sfinte ne prevestesc că, până la urmă, războiul va fi total!…
Citim în istoria Sinodului I Ecumenic că Sfinții Părinți, veniți din toate laturile Imperiului Roman, purtau pe trupurile lor urmele încă nevindecate ale rănilor pe care le suferiseră cu vitejie în timpul persecuțiilor abia încheiate. Au venit unii cu ochi scoși, alții cu brațe tăiate, alții cu trupurile pline de răni − mărturisitori care suferiseră pentru Hristos, gata să-și dea și viața pentru credință. Aceștia sunt „eroii” Bisericii noastre!
Noi, oare, vom putea răbda prigoanele și presiunile de tot felul la care este supus tot mai mult creștinismul nostru? Vom putea sta împotriva persecutorilor cu tărie și curaj, asemenea sfinților de altădată? Putea-vom mărturisi credința neclătinați și neînfricați? Putea-vom, adică, să fim și noi „eroi”?…
Să ne ajute Bunul Dumnezeu ca, urmând exemplul Sfinților Părinți de astăzi, să fim și noi vajnici și neclintiți mărturisitori ai învățăturii acesteia sfinte, pentru care a murit Domnul Hristos și pentru care și-au dat viața atâția mucenici și „eroi” sfinți, peste veacuri!
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
