„Sărbătoarea fiilor satului” în parohia clujeană Huta

În Duminica a cincea după Rusalii, 25 iulie 2021, cu binecuvântarea arhipăstorului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Preasfințitul Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, și Preasfințitul Părinte Nestor Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, au săvârșit Sfânta Liturghie în Altarul de vară al bisericii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din parohia Huta, comuna Chiuiești – județul Cluj, cu prilejul sărbătorii întâlnirii fiilor satului.

Preasfințitul Părinte Episcop Sebastian a rostit omilia pericopei evanghelice citite la Sfânta Liturghie, despre vindecarea celor doi demonizați din ținutul Gadarei, îndemnând pe cei prezenți să Îl păstreze pe Dumnezeu în inimă, punând în practică poruncile Lui mântuitoare, nu să-L respingă prin păcate și răutăți, asemenea gadarenilor.

La finalul slujbei, Preasfințitul Părinte Episcop Gurie, fiu al satului, a rostit un cuvânt de mulțumire ierarhilor, preoților și tuturor credincioșilor prezenți.

După Sfânta Liturghie a fost oficiată slujba Parastasului pentru credincioasa Maria Georgiu, mama Preasfințitului Părinte Episcop Gurie, trecută la cele veșnice în urmă cu doi ani.

Sursa/ Foto: EpiscopiaDevei.ro