TU DE CE ÎL CAUȚI PE DUMNEZEU?

TU DE CE ÎL CAUȚI PE DUMNEZEU?

CUVÂNTUL IERARHULUI

DUMINICA A VIII-A DUPĂ RUSALII

(Înmulțirea pâinilor – Mt. 14, 14-22)

Uite că se poate și așa!  ar putea zice unii, ascultând evanghelia de astăzi. Dumnezeu ne-ar putea da de mâncare, la o adică, și pe degeaba!…

Pentru o clipă, așa au crezut și evreii care au văzut cu ochii lor minunea înmulțirii pâinilor: o dată, a doua oară (Mt. 15, 32-38 ) și poate, cine știe, de câte alte ori?… Prinseseră gustul pâinii dobândite fără sudoarea frunții (Fac. 3, 19) și, pentru aceasta – iar nu pentru că ar fi văzut în El pe Hristos Mesia – nu-L mai „slăbeau” nicicum; părea „liderul ideal”, nu-i așa?… Dar, văzând Iisus „că au să vină să-L ia cu sila ca să-L facă rege” (In. 6, 15), le-a zis: „Adevărat, adevărat zic vouă: Mă căutați nu pentru că ați văzut minuni, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat” (In. 6, 26). Ba încă, pentru a le arăta limpede cu Cine aveau de-a face și că trebuie respectată, totuși, ierarhia valorilor, din ziua aceea le-a vorbit mai mult despre „pâinea cea cerească” (In 6, 35 ș.u.), decât despre pâinea „cea de toate zilele”, și despre Împărăția Cerurilor (In. 18, 36), în locul mult așteptatei de ei împărății pământești.

Dragii mei,

Mi-e teamă că și noi avem, până astăzi, aceeași tendință. Îl „căutăm” pe Dumnezeu nu pentru ceea ce a făcut El pentru noi, ci pentru ceea ce ne dorim noi, de regulă, de la Dânsul. De câte ori nu ne căutăm și noi, până și prin intermediul rugăciunii, doar propriile interese? Nu este, adeseori, rugăciunea noastră, doar o lungă înșiruire de cereri: pentru sănătate, pentru serviciu, pentru bunuri materiale, pentru plăceri, pentru funcții, pentru ambiții deșarte, pentru lucruri mărunte?… Câți dintre noi Îl iubim cu adevărat, și câți nu Îl „căutăm” doar pentru că „am mâncat din pâini (de tot felul) și ne-am săturat”, în loc a căuta „mai întâi Împărăția Lui” (Mt. 6, 33)?

Ați înțeles? Dumnezeu este pretutindeni, dar nu trebuie „consumat” numai aici, pe pământ. O fi El Stăpânul „tuturor celor văzute și nevăzute”, dar, la Dânsul, prioritar este, totuși, Cerul și lumea de dincolo. O fi El bun și bogat în daruri, dar nu poate profita fiecare de Dânsul cum vrea.

El Și-a dat viața pentru noi; nu considerați că Îi datorăm, și noi, la rându-ne, viața noastră? – „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos, Dumnezeu, să o dăm”. Cred că trebuie să învățăm a-I cere mai puțin și a-I oferi mai mult! Trebuie să ne deprindem mai mult a-L iubi, decât „a tot profita” de El; adică, să-L „căutăm” pentru că Îl iubim, nu pentru ceea ce am putea „câștiga” de la El!…

Tu, oare, de ce Îl cauți pe Dumnezeu?…

La o margine de codru, pe-o colină însorită

Lângă potecuța-ngustă, sta o cruce părăsită.

Răstignit în patru cuie, prăfuit de ani și vreme

Sta… Hristos, uitat și singur; peste El timpul se cerne…

Doar un biet copil ce, zilnic, paște-o turmă de mioare,

Se oprește să se-nchine și se-ntreabă cu mirare:

– Cât mai poți să rabzi, Iisuse, crucea și singurătatea?

Nu Ți-e frică de-ntuneric, când se-așterne-n codru noaptea?

Ți-am adus puțină pâine. E mai veche, dar e bună.

Sunt prea mic… Nu pot ajunge să-Ți dau jos acea cunună

Și să-ți scot din frunte spinii care pielea Ți-au străpuns…

Cum să fac, că-s mic, Iisuse, și n-ajung așa de sus?

– Tu… ești mic, da-n suflet mare și bogat cum alții nu-s,

C-ai întins un colț de pâine și-ai dat apă lui Iisus.

Și-ți voi da, când va fi vremea, apă vie și merinde,

Viața veșnică și Raiul, pentru dragostea-ți fierbinte!

Și i-a pus Hristos, pe creștet, mâna Sa cu răni de cui

Și-a mâncat din pâinea tare, pusă înaintea Lui,

Binecuvântând orfanul. Și gustând din apa rece,

S-a urcat din nou pe Cruce… pentru cei ce vor mai trece…” [1]

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților


[1] Fragment din poezia „La o margine de codru”, de Eliana Popa.