Denia Prohodului Maicii Domnului oficiată la Catedrala Episcopală din Slatina

În seara zilei de sâmbătă, 14 august, Preasfinţitul Părinte Sebastian, înconjurat de un numeros sobor de preoţi, a săvârşit slujba Deniei Prohodului Maicii Domnului la Catedrala Episcopală din Slatina.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a subliniat faptul că „noi creştinii, martori şi mărturisitori ai Învierii Domnului, prin participarea la slujba prohodirii Maicii Sale, ne sârguim a ne face martori şi ai învierii ei, căci spune condacul praznicului că pe aceasta „mormântul şi moartea nu au ţinut-o…”, iar Sfântul Dimitrie, Ierarhul Rostovului, predica arătând că: „Maica Domnului se sfârşeşte într-un sfârşit preafericit şi moare cu o moarte în care nu există moarte”.