Biserica Parohei VERGULEASA a fost resfințită

Biserica Parohei VERGULEASA a fost resfințită

Duminică, 31 octombrie, Preasfinţitul Părinte Sebastian, împreună cu un sobor de preoţi, a săvârşit slujba de resfințire a bisericii Parohiei VERGULEASA, com. Verguleasa.

În cuvântul de învățătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pericopa evanghelică care amintește pilda bogatului nemilostiv și săracul Lazăr, cuvânt pe care îl puteți citi sintetizat AICI („Iadul este „opera” omului, nu a Domnului?”).

La final, pentru efortul depus la restaurarea bisericii parohiale, Preasfinţia Sa a ridicat la rangul de Sachelar pe Pr. George Adrian VLAICU și a oferit Distincția de vrednicie tuturor celor care s-au implicat activ în procesul de restaurare.