Slujbă arhierească de praznicul Sfântului Cuvios Irodion, la Mănăstirea Lainici

Slujbă arhierească de praznicul Sfântului Cuvios Irodion, la Mănăstirea Lainici

Credincioșii din Oltenia și de peste munți, îndeosebi din județul Hunedoara, l-au sărbătorit în ziua de marți, 3 mai, pe Sfântul Cuvios Irodion la Mănăstirea Lainici, ale cărui moaște sunt adăpostite de cinstitul locaș monahal. În ziua hramului aşezământului monahal, Sfânta Liturghie a fost oficiată de un sobor de ierarhi condus de Mitropolitul Olteniei. Cu acest prilej, la Mănăstirea Lainici s-a întrunit Sinodul Mitropoliei Olteniei, prezidat de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.

La hramul Sfintei Mănăstiri Lainici au slujit, alături de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfinţitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi Preasfinţitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților. De asemenea, Sfânta Liturghie a fost săvârșită în sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte părinți protopopi, Părintele Exarh Ioachim Pârvulescu, Starețul Mănăstirii Lainici, și Părintele Arhim. Vladimir Dărângă, Mare Eclesiarh al Catedralei Mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.

Momentele liturgice dedicate evenimentului au început luni seara cu slujba Vecerniei unită cu Litia şi slujba Privegherii săvârşite în Biserica mare a sfintei mănăstiri, ce poartă hramurile „Izvorul Tămăduirii” şi „Sfântul Irodion de la Lainici”.

A doua zi, marți, 3 mai, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de soborul de ierarhi, preoţi şi diaconi  la altarul de vară al sfintei mănăstiri. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul psaltic al Catedralei mitropolitane „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, suntem încă în lumina praznicului Învierii Mântuitorului Iisus Hristos, care ne-a adus bucurie și pace, lumină și împăcare cu Dumnezeu Tatăl. Învierea este piatra de temelie a credinței noastre, este începutul Împărăției lui Dumnezeu, este locul în care noi întâlnim pe Preasfânta Treime, primim iubirea Tatălui Ceresc și împărtășirea Duhului Sfânt. Căci prin Învierea Domnului ne-am unit cu Tatăl cel Ceresc și ne-am împăcat cu El, devenind fii ai Lui, prin Taina Sfântului Botez. Iar Mântuitorul nostru Iisus Hristos este Acela care permanent mijlocește la Tatăl cel Ceresc pentru sufletele noastre. El este Acela Care ne poartă în Trupul Său și ne ocrotește, ca să fim permanent în comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții. Iar Duhul cel Preasfânt rămâne întotdeauna în Biserică, în fiecare credincios, în fiecare sfânt în rugăciune, în așa fel încât cu adevărat Biserica noastră Ortodoxă este plină de slavă cerească. Pentru aceasta are sfinți, are mucenici, are cuvioși, are drepți, pe care îi știm și pe care nu-i știm, toți aceștia sunt iubiți de Mântuitorul Hristos și păstrați în lumina slavei cerești”, a transmis în cuvântul de învățătură Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu.

În continuare, Înaltpreasfinția Sa a scos în evidență viața și modelul de credință reprezentat de Sfântul Cuvios Irodion, „făcător de minuni și Luceafăr al Olteniei”.

„Avem bucuria de a participa la sărbătoarea Sfântului Irodion, starețul acestei sfinte mănăstiri, făcător de minuni și Luceafăr al Olteniei. El s-a nevoit aici, în locul acesta, și a agonisit cunună și slavă cerească, ca unul care a practicat rugăciunea neîncetat și a dorit liniștea sufletească. A fost învrednicit de Mântuitorul Iisus Hristos să fie cu adevărat părinte al părinților, învățător al celor care aveau trebuință de sfaturi duhovnicești și îndrumător atât în viața călugărească, cât și în viața credincioșilor. Dumnezeu întotdeauna este minunat întru sfinții Săi. Îi preamărește pe pământ și în ceruri, pentru că ei au lăsat totul și au urmat Mântuitorului Iisus Hristos, s-au lepădat de grijile lumești, au scos din sufletul și din mintea lor gândurile rele și și-au pecetluit mintea cu rugăciunea neîncetată. Sfântul Irodion este un model de sfințenie, model de viață duhovnicească pentru toți oamenii, toți avem în Sfântul un exemplu de sfințenie”, a subliniat Părintele Mitropolit Irineu.

Gabriela Firu

Sursa: MitropoliaOlteniei.ro