ADUCEȚI DOMNULUI PE CEI AFLAȚI ÎN NEVOI!
CUVÂNTUL IERARHULUI
DUMINICA A VI-A DUPĂ RUSALII
(Vindecarea slăbănogului din Capernaum – Mt. 9, 1-8)
De câte ori nu am privit apatici la nefericirea semenilor aflați în dificultate! De câte ori nu i-am compătimit inerți și lipsiți de inițiativă, clamând, cu vinovată resemnare, că nu putem face nimic pentru ei!…
Iată ce au făcut patru bărbați pentru un paralizat, în evanghelia de azi: l-au luat pe brațele lor și l-au adus înaintea Domnului, încrezători că, dacă ei nu pot face mai mult pentru dânsul, Dumnezeu poate. Ce a făcut Domnul? „Văzând credința lor, a zis slăbănogului: îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” Și l-a tămăduit pe bolnav.
Vasăzică, pentru credința celor patru, Hristos a iertat păcatele bolnavului! Ce înseamnă asta? Asta înseamnă că binele este transmisibil; că energia, duhul bun și rugăciunea unora pentru alții poate schimba destine, fapt care ne încurajează și pe noi să ne asumăm semenii, potrivit cuvântului Apostolului: „Purtați-vă sarcinile unii altora și așa veți împlini legea lui Hristos” (Gal. 6, 2).
Prin urmare, aveți copii care nu vă mai ascultă? Soți care nu vă mai sunt fideli? Prieteni care nu vă mai împărtășesc dragostea? Aduceți-i înaintea Domnului! Luați-i pe brațele dragostei voastre și aduceți-i la Hristos, încredințați că nu sunt ei mai bolnavi decât paralizatul de astăzi și nici Domnul mai puțin deschis către împlinirea cererii voastre, decât către credința celor patru bărbați!
Haideți să-i purtăm în sufletele noastre pe cei aflați în necazuri și nevoi! În pomelnicele noastre; în gândurile și în inimile noastre, atunci când venim la biserică pentru a ne ruga, și, văzând Domnul credința noastră, nu va fi mai puțin bun cu noi decât cu cei din evanghelia de astăzi!
Luați aminte și la pilda vieții Fericitului Augustin:
În tinerețile sale, acesta nu a pășit dintru început pe calea cea luminoasă a credinței, cu toată educația pe care o primise de la mama lui, ci a apucat pe calea cea largă și ispititoare care duce la pierzare. Trăia în dezmierdări cu prietenii de seama sa,a făcut un copil nelegitim, căuta adevărul la învățații și înțelepții lumii acesteia, în loc să-I urmeze Domnului.
În tot acest timp, mama sa se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi fierbinți să-l scoată pe feciorul ei din întuneric și din rătăcire. În cele din urmă, rugăciunile ei au aflat ascultare și Augustin s-a convertit la credință, precum oarecând prigonitorul Saul la poarta Damascului. Iată cum istorisește chiar el momentul întoarcerii la Hristos, în cartea „Confesiuni”:
„Mă aflam în grădina casei noastre și, deodată, am auzit un glas ca de copil din curtea de alături, care repeta mereu: «Ia și citește! Ia și citește»! M-am dus în grabă unde se afla Alipius (fiul său nelegitim) și unde lăsasem un volum al Noului Testament. Am luat cartea, am deschis-o la întâmplare și privirea mi-a căzut asupra versetelor 13 și 14 din capitolul 13 al Epistolei către Romani, în care se spune: «Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și fapte de rușine, nu în ceartă și pizmă, ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos, iar grija de trup să nu o faceți spre pofte»! N-a trebuit să citesc mai departe. Când am sfârșit, o flacără de încredere și de siguranță se aprinse în inima mea, iar noaptea îndoielilor s-a risipit. Am crezut și L-am primit în inima mea pe Hristos!…”
Astfel, brațul Păstorului Celui bun a aflat oaia cea pierdută și a adus-o la staulul Său, împlinind profeția Sfântului Ambrozie al Mediolamului care, văzând rugăciunile și plânsul mamei lui Augustin, a spus: „Nu are cum să piară fiul atâtor lacrimi”! De două ori pe zi, dimineața și seara, aceasta se ducea la biserică, unde se ruga pentru întoarcerea la credință și mântuirea fiului ei. De aceea, ori de câte ori îl vedea pe Augustin, episcopul avea numai cuvinte de laudă la adresa bunei sale mame, care, prin multa rugăciune și încredere în ajutorul Domnului, a dobândit convertirea fiului ei.
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
