TU AI ÎNVĂȚAT SĂ MERGI PE
„MAREA” VIEȚII ACESTEIA?
CUVÂNTUL IERARHULUI
DUMINICA A IX-A DUPĂ RUSALII
(Umblarea pe mare − Mt. 14, 22-34)
Când pruncul se apropie de vârsta de un an, părinții lui îl învață să pășească, să meargă, arătându-i cum se face acest lucru, sprijinindu-l și ajutându-l ca să poată deprinde mersul. După aceea îl învață „mersul lucrurilor”, apoi „mersul vieții”, astfel încât să poată străbate lumea aceasta cât mai ușor.
Evanghelia de astăzi ne prezintă și ea un astfel de „demers”, dar unul în sens duhovnicesc. Hristos Domnul îl învață pe Apostolul Petru „să meargă”, de data aceasta pe mare însă, ca pe uscat. Îl îndeamnă, îl cheamă s-o facă, îl sprijină și îl ajută. Apostolul se poticnește, se clatină, se afundă, dar Domnul, Stăpânul cerului, pământului și al mărilor, îl salvează.
Dragii mei,
Și noi suntem ca Petru!… Având a călători pe „marea” vieții, este necesar să deprindem „mersul” prin/pe aceasta. Învăluiți de valurile problemelor, clătinați de vânturile potrivnice și înfricoșați de furtunile necazurilor ce ne împresoară adesea, problematizăm și noi, asemenea aceluia: «Putea-vom noi, oare, scăpa din acestea? Cum și ce trebuie să facem?» Sunt întrebări pe care și le-a pus și Apostolul, și la care Mântuitorul Hristos i-a răspuns îndemnându-l să calce cu încredere pe apă ca pe uscat; adică, să străbată lumea aceasta cu bărbăție, credință și speranță. Ce face Apostolul? Când vede că se afundă și nu mai poate merge, strigă după ajutor − „Doamne, scapă-mă!” −, iar Domnul Se dovedește IZBĂVITOR și MÂNTUITOR.
Prin urmare, speranța noastră izvorâtă din evanghelia de astăzi este că Dumnezeu nu stă izolat undeva „în larg”, după cum cred unii, că Se află undeva departe, neinteresându-L prea mult viața noastră personală, cu faptele ei bune sau rele și neluând seama la fiecare dintre noi. Evanghelia de astăzi îi contrazice pe toți aceia care văd în El un Dumnezeu „îndepărtat”, „necunoscut” ori „impersonal”. Nălucă li s-a părut și ucenicilor, pe mare! Himeră li se pare unora, și astăzi! „Entitate” nedefinită ori „simplă energie” altora! Ba chiar utopie Îl numesc unii, în necredința lor!…
Crezul nostru, însă, ne spune că Dumnezeu este PĂRINTELE Care ne învață „să mergem”, să străbatem vânturile și furtunile acestei vieți, ne sprijină și ne dă mână de ajutor ca lui Petru, ne ridică din valurile deznădejdii și ale căderilor de tot felul. Dumnezeu este Ființă întreită în Persoane, deopotrivă Stăpân, Îndrumător și Prieten Mângâietor, gata de a relaționa cu noi, dornic de a ne ajuta să pășim cu încredere pe „marea” învolburată a acestei vieți și capabil să ne întărească pentru a ajunge cu bine la limanul salvării și mântuirii noastre.
Tu ai învățat să mergi pe „marea” vieții acesteia?…
* * *
Cine și ce este Dumnezeu pentru noi?
Este Stăpânul, iar noi suntem „lucrători” în via Lui (Lc. 20, 9-16);
Este „Vistierul bunătăților”, care ne împărtășește cu generozitate darurile Sale;
Este Învățătorul și Îndrumătorul nostru, căci El ne-a revelat „calea, adevărul și viața” (In 14, 6), arătându-ne cum să pășim pe „marea” acestei vieți;
Este „Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre”, căci la cine altul vom putea găsi alinare suferințelor de tot felul?
Este Prieten, de vreme ce El Însuși ne-a numit „prietenii Săi” (In 15, 14);
Este Tată, pentru că așa I ne adresăm în Rugăciunea Domnească (Mt. 6, 9);
Este Mântuitor, căci El a mântuit și poate mântui, în veci, sufletele noastre!
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
