Sfinții Martiri Brâncoveni, ocrotitorii Eparhiei, cinstiți la Mănăstirea Brâncoveni

Sfinții Martiri Brâncoveni, ocrotitorii Eparhiei,

cinstiți la Mănăstirea Brâncoveni

În dimineața zilei de marți, 16 august 2022, la Mănăstirea BRÂNCOVENI, cu ocazia cinstirii Sfinților Martiri Brâncoveni – Ocrotitorii Episcopiei Slatinei și Romanaților, a fost săvârșită Sfânta Liturghie de către ÎPS IRINEU, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei și PS SEBASTIAN, Episcopul Slatinei și Romanaților, înconjurați de un ales sobor de preoți și diaconi.

Răspunsurile de la strană au fost oferite de către membrii grupului psaltic, condus de protopsalții Victor ȘAPCĂ și Pr. Florin LEONTE.

La sfârșitul Sfintei Liturghii, ÎPS IRINEU a rostit un cuvânt de învățătură în care a evidențiat dimensiunea jertfelnică și sfințitoare a vieții Brâncovenilor, al căror nume nu a rămas în istoria țării noastre numai ca nume al unor demintari de rang înalt, voievozi și prinți, ci ca nume de sfinți mucenici.

“Sunt puțini oameni care au păstrat în istorie dubla semnificație: de a fi oameni de stat, oameni cu funcții alese și ranguri înalte, și sfinți în același timp. Mulți conduc lumea în diferite chipuri: unii cu puterea lumească, cu autoritatea aceasta trecătoare, seculară, dar sunt puțini aceia care au credință în Dumnezeu și o păstrează nealterată până la sfârșitul vieții lor, fiind trecuți apoi în rândul martirilor, al mărturisitorilor, în Împărăția Cerurilor.

Trebuie să știm că viața acestor sfinți a fost întotdeauna o preocupare permanentă pentru rugăciune, Sfinții Mucenici nu devin, în momentele dificile ale vieților lor, apropiați de Dumnezeu, ci ca să păstrezi credința cea adevărată trebuie să o cultivi totdeauna, adică să te nevoiești în viața aceasta permanent, căci dacă nu răsare această sămânță a evlaviei și apoi nu crește în sufletul nostru, noi nu putem să-L mărturisim pe Dumnezeu atunci când viața ne va duce la momentul alegerii capitale: mucenicia”

La rândul Său, PS SEBASTIAN a mulțumit tuturor celor care au răspuns chemării de a-i cinsti pe Sfinții Martiri Brâncoveni, atât ierarhului invitat, cât și slujitorilor (preoți și diaconi), psalților și credincioșilor, subliniind faptul că trebuie să ne rugăm mai mult, pentru ca Dumnezeu să ne păzească de toată reaua întâmplare:

Să ne rugăm la Bunul Dumnezeu ca să ne ocrotească de toate aceste rele de care auzim în ultima vreme: război, criză sanitară, criză economică, criză alimentară. Să ne rugăm lui Dumnezeu, Maicii Preacurate și Sfinților Brâncoveni ca să ne păzească de toate aceste rele care tulbură sufletele noastre. Iar dacă trebuie să trecem prin ele, pentru răutățile și păcatele noastre, atunci să-L rugăm pe Dumnezeu să ne înmulțească atât credința, cât și curajul și puterea.

A consemnat,

Pr. Cons. Dan CAMEN