Întrunirea Consiliului Eparhial al Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor
Marţi 4 august, la sediul Centrului Eparhial din Slatina a avut loc, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, şedinţa Consiliului Eparhial, la care au participat, în afara membrilor de drept, şi părinţii protoierei ai celor patru protopopiate din cuprinsul Eparhiei.
Consiliul Eparhial este organism executiv al Adunării Eparhiale, având în competenţă diverse probleme bisericeşti din întreaga Eparhie. El este compus din nouă membri (trei clerici şi şase mireni).
În cadrul şedinţei, membrii Consiliului au aprobat programul manifestărilor din data de 16 august a.c., închinate Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, Ocrotitorul Eparhiei, luând în dezbatere şi alte probleme curente ale Eparhiei.