Slujbă arhierească în Duminica Ortodoxiei la Mânăstirea Căluiu

Duminică 21 februarie – prima a Postului Mare – numită şi  Duminica Ortodoxiei, PS Sebastian, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, a săvârşit slujba Sfintei Liturghii la Mânăstirea Căluiu. Totodată, Preasfinţitul Părinte a vizitat şi parohia Călui, binecuvântând pe credincioşii prezenţi.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a dat curs citirii Scrisorii pastorale la Duminica Ortodoxiei a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, îndemnând pe cei prezenţi să contribuie după putere la constituirea Fondului Central Misionar, constituit pentru nevoile speciale ale Bisericii. Colecta va fi extinsă şi în duminica următoare, pentru cei care nu au putut contribui în această duminică.