Sâmbătă, 25 septembrie – Preasfinţitul Părinte Sebastian a târnosit biserica Filiei Trufineşti a Parohiei Meşineşti, Protoieria Slatina I.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre folosul rugăciunii, îndemnând pe cei prezenţi ca să ceară ceea ce este de folos sufletelor lor: “Trebuie să ne rugăm cu smerenie şi nădejde înaintea lui Dumnezeu şi să nu îi dăm termen pentru împlinirea rugăciunile noastre. A te ruga cât trebuie înseamnă a răbda şi a aştepta hotărârea lui Dumnezeu. El poate să-ţi împlinească cererea ta imediat sau mai târziu, depinde însă ce ai cerut, dacă îţi este de folos lucrul acela şi dacă meriţi să ţi se asculte rugăciunea”.
Biserica Filiei Trufinesti a Parohiei Meşineşti a fost reparată cu sprijinul enoriaşilor şi al Consiliului Local al Primăriei Comunei Potcoava, şi deserveşte nevoile spirituale ale micii comunităţi de aici.