Liturghie arhierească la Parohia Fălcoiu, Protoieria Caracal

Duminică 16 ianuarie 2011, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie la Parohia Fălcoiu, Protoieria Caracal.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit pilda celor zece leproşi: “De bucuria vindecării, cei nouă leproşi au uitat să mulţumească lui Dumnezeu pentru darul primit. Aşa suntem şi noi, de multe ori: uităm să mulţumim; uităm să arătăm recunoştinţă! Ne mulţumim cu darul vieţii, ori al sănătăţii, şi ni se pare că bruma de credinţă pe care o avem este totul. Evanghelia de astăzi, însă, ne arată că simpla credinţă pe care au avut-o cei nouă leproşi, şi care au dispărut, nu ne va putea împiedica şi pe noi să “dispărem”… Numai acel lepros care a venit şi a mulţumit Domnului cu recunoştinţă, care a venit la comuniunea cu El, numai acela a dobândit, pe lângă sănătate, şi mântuirea sufletului său, pentru că doar lui i-a zis Hristos: Credinţa ta te-a mântuit!”.