Duminică 18 decembrie, PS Galaction − Episcopul Alexandriei şi Teleormanului şi PS Sebastian − Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi au săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Clocociov din Mun. Slatina.
Tâlcuind evanghelia genealogiei Mântuitorului Hristos, care se citeşte în duminica premergătoare Naşterii Domnului, PS Galaction a învăţat că „spiţa neamului lui Iisus Hristos conţine şi nume care, potrivit rânduielii de întocmire a genealogiei la evrei, nu trebuiau înscrise. Aşadar, pe lângă numele unor bărbaţi, găsim în genealogie şi nume de femei, unele chiar străine de poporul ales. Găsim, de asemenea, şi numele unor oameni nu tocmai drepţi. Aceştia dau o importanţă aparte genealogiei Domnului pentru că taina misiunii Mântuitorului a fost universalitatea mesajului adus de El lumii. Pe acest temei, Sfântul Apostol Pavel spunea: Nu mai este iudeu, nici elin; nu mai este nici rob, nici liber; nu mai este parte bărbătească şi parte femeiască, pentru că voi toţi una sunteţi în Hristos Iisus (Gal. 2, 28)”.
Dat fiind faptul că, în aceeaşi zi, Biserica Ortodoxă cinsteşte şi pe Sfinţii Mucenic Sebastian, Preasfinţia Sa a arătat că „este o zi de sărbătoare deosebită pentru Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, întrucât acesta este şi ocrotitorul Părintelui Episcop care păstoreşte această Eparhie. Nu este numai ziua sa onomastică, ci este o zi de sărbătoare a întregii Episcopii, care se bucură astăzi, când este cinstit cel care îi este protector Preasfinţiei Sale. Noi, cei care am fost în preajma Preasfinţiei Sale, cunoaştem cât de mult a ajutat şi cât de multă ocrotire i-a arătat Preasfinţiei Sale Sfântul Mucenic Sebastian”.
La final, în mod solemn, amândoi ierarhii au aşezat spre închinare, în biserica nouă a Mănăstirii Clocociov, o raclă din argint cu douăsprezece părticele de sfinte moaşte.