Naşterea Domnului, înomenirea Lui, este unul dintre cele mai importante momente din istoria neamului omenesc. Este mâna întinsă pe care Dumnezeu, în negrăita-I bunătate, o oferă cu multă căldură omului, pentru a-l scoate din prăpastia în care singur s-a afundat. Bucuria care însoţeşte acest mare eveniment este, în primul rând, una interioară, şi ea se traduce prin smerenie, credinţă şi recunoştinţă faţă de Dumnezeu. Sunt valori sau atitudini sufleteşti pe care fiecare om, fiecare copil trebuie să şi le însuşească încă de la o vârstă fragedă, pentru a ajunge la desăvârşire.
În acest sens, Colegiul Tehnic Metalurgic din Slatina a încheiat un parteneriat cu Episcopia Slatinei şi Romanaţilor, care, printre altele, urmăreşte atragerea şi implicarea elevilor în viaţa Bisericii, participarea la sfintele slujbe, şi în special la Sfânta Liturghie. De asemenea, perioada postului a fost pentru ei o ocazie de a-şi ajuta colegii nevoiaşi, implicându-se efectiv în desfăşurarea unei colecte.
Duminicile Postului Naşterii Domnului au fost un prilej binecuvântat, astfel că elevii, împreună cu diriginţii lor, au venit şi s-au rugat la biserică, în paraclisul episcopal „Sfânta Treime”.
A consemnat PC Pr. Claudiu PETRIŞOR