Slujba Canonului la biserica „Sfântul Nicolae − Coastă” din Slatina

Luni 27 februarie, în prima zi a Postului Mare, la Parohia „Sfântul Nicolae – Coastă” din Slatina, Preasfinţitul Părinte Sebastian a săvârşit slujba Pavecerniţei Mari, în cadrul căreia s-a cântat prima parte a Canonului Mare al Sfântului Andrei Criteanul.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit credincioşilor despre importanţa şi necesitatea postirii: „Fiecare dintre dumneavoastră aţi venit astăzi să luaţi binecuvântare, la început de Post Mare. Postul este necesar şi ajută foarte mult şi organismului, şi minţii, şi sufletului, şi fiinţei noastre întregi ca să se curăţească, să se lumineze şi să se îndumnezeiască.

A fi creştin înseamnă să te rogi, să posteşti, să te spovedeşti şi să te împărtăşeşti, precum îndeamnă Sfânta Evanghelie. Să ne pregătim prin acest Post pentru a întâmpina slăvita Înviere! Căci numai dacă postim, dacă ne rugăm şi dacă vom petrece această perioadă aşa cum ne învaţă Biserica ne putem bucura cu adevărat de Învierea lui Hristos”.