Joi 24 mai, de ziua Praznicului Înălţării Domnului la cer, Preasfinţitul Părinte Sebastian a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica „Sfânta Treime” din loc. Morunglav.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit evanghelia zilei, arătând că „Hristos nu a plecat de pe pământ asemenea nouă, ci El, Dumnezeu fiind, s-a suit la cer, de unde şi venise. Noi din pământ suntem zidiţi şi în acelaşi pământ mergem. El, însă, din ceruri a venit şi tot acolo trebuia să se întoarcă. Mormântul de acum 40 de zile nu L-a putut ţine pe Hristos, ci L-a dat afară; Hristos a înviat, biruind moartea. S-a suit la cer ca să ne arate nouă că El este Dumnezeu adevărat şi nu un muritor oarecare.
De asemenea, trebuie menţionat şi faptul că până la Înălţarea Sa la ceruri Hristos a rămas pe pământ timp 40 de zile, căci nimeni − nici măcar ucenicii Lui − nu a putut să creadă că El a înviat. Astfel, a mai zăbovit pe pământ încă 40 de zile, ca prin arătările Sale şi prin prezenţa în mijlocul ucenicilor Săi să convingă lumea că a înviat cu adevărat”.
La final, Preasfinţia Sa, împreună cu un distins sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Parastasului în memoria eroilor neamului românesc.