Duminică 24 iunie, Preasfinţitul Episcop Sebastian a săvârşit Sfânta Liturghie în biserica „Sfinţii Trei Ierarhi”, Parohia Rădeşti, com. Oporelu, hirotonind diacon pe tânărul teolog Marian-Cristian Constantin şi preot pe diac. Nicolae-George Geamănu, pe seama Paraclisului Episcopal.
În cuvântul învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit evanghelia zilei, arătând că principala noastră preocupare nu trebuie să fie lucrurile materiale, ci Dumnezeu, Care Se vrea prezent permanent în sufletul şi în preocupările noastre: „Ce vrea să ne spună această Evanghelie? Să nu ne intereseze deloc lucrurile lumeşti? Îşi propune ea, oare, să încurajeze lenea? Vrea ea să incite la cerşetorie pe cel care − deşi ar putea munci şi ar putea să-şi câştige hrana şi traiul său − preferă să primească în mod gratuit? Este oare evanghelia de astăzi un îndemn la nemuncă, la a sta şi a aştepta să ne pice din cer toate lucrurile de care avem nevoie? Nici pe departe!… Nu se poate ca ea să contrazică pe Sfântul Apostol Pavel, care spune clar: „dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (2 Tes. 3, 10). Dumnezeu, Care doreşte să fim cinstiţi şi să ne câştigăm singuri pâinea, nu acceptă să câştigăm în mod necinstit hrana, îmbrăcămintea şi celelalte lucruri atât de necesare.
Aşadar, cum trebuie să înţelegem cuvintele: „nu duceţi grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca? Că după toate acestea se străduiesc neamurile”? Ei bine, cheia înţelesului acestor cuvinte ne-o dă însăşi concluzia pericopei evanghelice: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea lui, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă. Nu vă îngrijiţi de ziua de mâine, căci ziua de mâine se va îngriji de ale sale. Ajunge zilei răutatea ei!” (Mt. 6, 33-34).
Deci, înţelesul îndemnului Mântuitorului Hristos este acesta: nu vă îngrijoraţi peste măsură de toate aceste lucruri, de altfel necesare; acestea să nu pună stăpânire pe voi şi pe sufletele voastre, în aşa fel încât să nu mai puteţi nici măcar zări, din vâltoarea lor, Împărăţia lui Dumnezeu! Să nu vă lăsaţi robiţi mâncării, băuturii, îmbrăcămintei sau grijilor de tot felul. În primul rând, să ne îngrijim a-I plăcea lui Dumnezeu”.