16 august, sărbătoarea Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor

Anul acesta, ziua de prăznuire a Sfinţilor Martirii Brâncoveni – ocrotitorii Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor – se va desfăşura după următorul program:

Dimineaţa, începând cu orele 900, un sobor de ierarhi, în frunte cu IPS Irineu Mitropolitul Olteniei, va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea Brâncoveni. La eveniment sunt aşteptaţi să participe preoţi şi credincioşi de pe tot cuprinsul Eparhiei.

După-amiaza, aşa cum am obişnuit în fiecare an, va avea loc o sesiune de comunicări ştiinţifice ce vizează anumite zone ale judeţului, anul acesta fiind vizată localitatea Scorniceşti. Astfel, la orele 1700 va fi vizitată biserica Lolea, în cimitirul căreia sunt înmormântaţi părinţii defunctului preşedinte Nicolae Ceauşescu şi casa memorială acestuia, iar începând cu orele 1800, în incinta Hotelului „PRESIDENT”, situat pe DN 70, între localităţile Jitaru şi Negreni, va avea loc sesiunea de comunicări cu tema Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi atitudinea regimului comunist faţă de Biserică”.

Comunicările vor fi susţinute de:

  • Dl. Prof. Univ. Dr. Ioan Scurtu − „1948-1989. Biserica Ortodoxă Română – între prevederile constituţionale şi realitatea istorică”;
  • Dl. Prof. Univ. Dr. Dinică Ciobotea − „Vizita generalului Charles de Gaulle în Oltenia”;
  • Dl. Cercet. Toma Rădulescu − „Biserica Ortodoxă din Oltenia între anii 1965-1989 ”;
  • Dl. Ing. Eugeniu Iordăchescu −Biserici salvate de la demolare prin procedeul translării în perioada 1980-1990”.

Intercalat acestor comunicări, se va face prezentarea volumul „Slujitori ai Bisericii din Olt şi Romanaţi, prigoniţi în timpul regimului comunist” − autor Ana-Maria Rădulescu −,  iar corala „Sfinţii Martiri Brâncoveni” a Episcopiei Slatinei şi Romanaţilor şi un grup folcloric din loc. Coteana vor susţine câte un scurt recital.

Episcopia Slatinei şi Romanaţilor