NOI APARIȚII EDITORIALE

Sfântul Constantin Brâncoveanu, Ocrotitorul Episcopiei Slatinei și Romanaților

Lucrarea “Sfântul Constantin Brâncoveanu, Ocrotitorul Episcopiei Slatinei și Romanaților” redată în trei volume, intitulate sugestiv: I. Izvoare,  în două părți (243 + 130 p.), II. Domnia (908 p.) și III. Moștenirea culturală și spirituală (606 p.) – reprezintă omagiul Episcopiei la ceas aniversar pentru Patronul Spiritual al instituției, considerând că aceasta va constitui un reper în documentarea istoriografică ulterioară. Coordonatorii acestei lucrări sunt Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, Prof. Univ. Dr. Dinică Ciobotea și Pr. Lect. Dr. Ion Rizea, ea apărând sub egida Editurii Episcopiei Slatinei și Romanaților.

Lansată la Slatina, în preajma sărbătorii închinate Sfinților Martiri Brâncoveni, într-un cadru festiv prilejuit de împlinirea a 300 de ani de la adormirea lor martirică, lucrarea a fost apreciată de către întreaga suflare adunată la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru consistența și importanța materialelor redate. Ea reunește 85 de studii de la 77 autori de renume, între care: academicienii Dan Berindei, Paul Cernovodeanu, Nicolae Edroiu, Dinu C. Giurescu, C. Bălăceanu-Stolnici, Ștefan Ștefănescu, Răzvan Theodorescu, profesorii universitari Radu Ștefan Vergatti, Constantin Rezachevici, Ion Toderașcu, Adina Berciu-Drăghicescu, Cătălina Velculescu ș.a., precum și diferiți cercetători științifici, înalți ierarhi ai Bisericii, preoți profesori, arhitecți sau muzeografi.

Revista “Episcopia Slatinei și Romanaților”, nr. XI

Ultimul număr al revistei eparhiale intitulată “Episcopia Slatinei și Romanaților”,  este dedicat în întregime realizărilor și acțiunilor desfășurate în anul 2013. Revista cuprinde, în cele 418 pagini, pe lângă capitolele obișnuite și capitole legate de Anul omagial al Sfinților Împărați Constantin și Elena, prăznuirea Ocrotitorului Episcopiei la Mănăstirea Brâncoveni și la Scornicești, date privind organizarea Episcopiei pe protopopiate și rapoartele de activitate pe anul 2013.

Totodată, în capitolul Din viața Eparhiei sunt evidențiate lucrările care au prilejuit deschiderea Catedralei Episcopale din Slatina, aducerea unui fragment din lemnul Sfintei Cruci la Mănăstirea Clocociov și desfășurarea în marile orașe ale județului a marșului de promovare al dreptului la viață al copiilor nenăscuți.

Aceste publicații pot fi achiziționate de la magazinul bisericesc eparhial din Municipiul Slatina, str. Dinu Lipatti, nr. 23 (lângă albanezi).