Praznicul Întâmpinării Domnului la Catedrala Episcopală

Luni, 2 februarie, la Praznicul Întâmpinării Domnului, Preasfinţitul Episcop Sebastian a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala Episcopală din Slatina, hirotonind preot pe diac. Naidin Daniel.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a adresat un cuvânt de învăţătură, în care a explicat semnificaţia acestui praznic domnesc: „Întâmpinarea Domnului este îndemn pentru noi de a-L primim şi a-L recunoaşte pe Iisus Hristos ca Dumnezeu, aşa cum L-au recunoscut Preotul Zaharia, bătrânul Simeon şi proorociţa Ana. Să-L primim nu doar în braţele noastre, aşa cum a fost El primit azi la Templu, dar şi în fiinţa noastră şi în interiorul nostru, prin Sfânta Împărtăşanie; să-L primim pe Hristos în viaţa noastră, să conducă El vieţile noastre şi să nu ne lăsăm conduşi de plăcerile, de poftele, de slăbiciunile şi de planurile noastre de tot felul. Viaţa noastră să o închinăm lui Dumnezeu şi să ne-o petrecem sub purtarea Lui de grijă. Dacă nu facem aceasta şi suntem certaţi cu Dumnezeu, sau necunoscându-ne cu El, nu putem să ajungem în Împărăţia cea cerească”.