Liturghie arhierească în Parohia Dobrun

Duminică, 22 februarie, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Parohia Dobrun.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a tâlcuit evanghelia Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai: „Aceasta arată care este postul omului întreg, dincolo de postul stomacului, pe care îl ţin cei mai mulţi, mulţumindu-se de cele mai multe ori doar cu el. Evanghelia de astăzi ne arată că postirea noastră trebuie să se îndrepte şi împotriva răutăţii, spunându-ne că trebuie să şi iertăm. Să lăsăm răutatea la o parte şi să îmbrăţişăm cu dragoste pe cei ce ne-au jignit, ne-au bârfit, ne-au nedreptăţit etc. Ne învaţă că postire înseamnă şi înfrânarea de la tot ceea ce ne robeşte şi de la tot ceea ce ne face să ne lipim inima aici pe pământ de bunurile acestea trecătoare, nemântuitoare şi care nu au nimic de-a face cu viaţa de dincolo. De asemenea, ne arată şi că trebuie să îmbrăţişăm postirea cu bucurie, iar nu trişti; nu întunecaţi la chip, ci cu entuziasm şi cu sentimentul că aceasta ne zideşte, nu ne îmbolnăveşte; ne creşte sufleteşte, nu ne „slăbeşte”.

Evanghelia de astăzi ne cheamă şi ne provoacă, aşadar, în integralitatea ei la post, dar la postul deplin, al omului întreg: al trupului, al sufletului, al raţiunii, al simţurilor şi al tuturor laturilor fiinţei noastre. Nu doar la un post de bucate, care ar transforma abordarea noastră în simplă dietă alimentară, cură de slăbire, detoxificare a trupului, economie financiară ori formalism neroditor ― ca la fariseul care, deşi postea de două ori pe săptămână, a fost întrecut de către vameşul care, probabil, nu postise niciodată (Lc. 18, 10-14). Atenţie, aşadar, perioada aceasta de postire, în care vom intra de mâine, nu înseamnă dietă ori simplă înfrânare de la anumite mâncăruri, ci se vrea dăruire totală, cu tot trupul şi sufletul nostru, ca în întreaga noastră fiinţă să se întâmple ceva; în toată fiinţa noastră, nu doar în trupul nostru, ca Sfânta Înviere de la hotarul acestei perioade să fie cu adevărat „lumină” şi binecuvântare pentru întreaga noastră fiinţă, pregătită şi purificată integral pentru întâlnirea cu Hristos cel înviat din morţi”.

După-amiaza, Preasfinţia Sa a săvârşit botezul copilei Maria-Cristiana, fiica Părintelui Buşă Claudiu-Ionel de la Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” din Caracal.