Vineri, 27 martie, Preasfinţitul Părinte Sebastian a slujit Denia Acatistului Bunei Vestiri în Catedrala Episcopală din Slatina.
În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a arătat cum s-a statornicit în Biserică slujba imnului Acatist al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu: „Pe timpul domniei lui Heraclie, împăratul Bizanţului, Cosroe, conducătorul perşilor, a văzut că împărăţia bizantinilor este prea slăbită în urma domniei împăratului Foca. De aceea, a trimis pe unul din satrapii săi, Sarvar cu numele, cu multe mii de ostaşi, ca să-i supună lui Răsăritul. Cosroe şi mai înainte dusese la pieire ca la o sută de mii de creştini. Satrapul Sarvar, cucerind tot Răsăritul, a ajuns chiar până la Hrisopole, numit azi Scutari.
Împăratul Heraclie, pentru că avea lipsă de bani în vistieria statului, a topit vasele sfinte ale bisericilor, cu făgăduinţa că va da înapoi sfinte vase mai multe şi mai scumpe. Heraclie a pornit cu corăbiile pe Marea Neagră şi a intrat în ţinuturile Persiei; a nimicit Persia, iar Cosroe cu întreaga sa oaste au fost bătuţi cumplit. Nu după multă vreme, Sirois, fiul lui Cosroe, s-a răsculat împotriva tatălui său, pe care l-a omorât, a luat conducerea împărăţiei şi a făcut pace cu Heraclie.
Hagan, conducătorul misienilor şi al sciţilor, când a aflat că împăratul Heraclie străbătea Marea Neagră, spre a se duce în Persia, a rupt pacea cu bizantinii. A strâns nenumărate oşti şi a năvălit din părţile de miazănoapte asupra Constantinopolului, scoţând strigăte de hulă împotriva lui Dumnezeu. Marea s-a umplut îndată de corăbii şi uscatul de pedeştri şi călăreţi. Patriarhul Serghie îndemna poporul Constantinopolului să nu-şi piardă curajul, ci să-şi pună din tot sufletul întreaga nădejde în Dumnezeu şi în Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. La fel şi Bonos patriciul, care era pe atunci în fruntea cetăţii, pregătea tot ce trebuia pentru izgonirea vrăjmaşilor. „Trebuie, spunea el, ca împreună cu ajutorul cel de sus să facem şi noi cele ce se cuvin”. Patriarhul, purtând împreună cu tot poporul dumnezeiasca icoană a Maicii Domnului, mergea împrejurul cetăţii, pe deasupra zidurilor, iar când Sarvar şi Hagan au început să asedieze cetatea, patriarhul umbla pe deasupra zidurilor cetăţii, purtând icoana lui Hristos cea nefăcută de mână, precum şi cinstitul şi de-viaţă-făcătorul lemn ale Crucii.
Hagan a năvălit pe uscat asupra zidurilor cetăţii Constantinopolului, cu o mulţime nenumărată de ostaşi bine înarmaţi, încât trebuia să lupte un soldat bizantin cu zece soldaţi sciţi. Dar nebiruita Apărătoare a ajutat ca cei mai mulţi dintre sciţi să fie ucişi de puţinii ostaşi ce se găseau în biserica „Izvorul Tămăduirii”. Din pricina aceasta bizantinii, prinzând îndrăzneală şi curaj, îi băteau mereu, sub conducerea Maicii lui Dumnezeu cea nebiruită. Sciţii, văzând că sunt respinşi, au cerut pace cu locuitorii Constantinopolului, însă ei n-au vrut. Atunci Hagan le-a spus: „Nu vă înşelaţi cu Dumnezeul în Care credeţi! Neapărat mâine voi lua cetatea voastră!”. Auzind această ameninţare, locuitorii cetăţii şi-au întins mâinile către Dumnezeu.
Hagan şi Sarvar s-au înţeles să atace şi pe uscat şi pe mare, dar bizantinii i-au bătut cumplit. Corăbiile pline cu soldaţi, care se îndreptau prin golful numit Cornul de Aur, spre biserica din Vlaherne a Născătoarei de Dumnezeu, din pricina unei puternice furtuni ce s-a pornit pe neaşteptate pe mare, au fost sfărâmate şi scufundate. Poporul, deschizând iute porţile şi năvălind vitejeşte asupra lor i-au ucis pe toţi. Conducătorii vrăjmaşilor s-au întors plângând şi tânguindu-se. Poporul cel iubitor de Dumnezeu din Constantinopol a făcut privegheri şi a cântat toată noaptea imnul Acatist, dând mulţumire Maicii Domnului pentru că i-a ocrotit şi a biruit pe duşmani, prin puterea ei cea mai presus de fire.
Şi, de atunci, spre pomenirea acestei biruinţe şi a minunii acesteia mai presus de fire, Biserica a rânduit să se afierosească Maicii Domnului această sărbătoare. L-au numit Acatist, pentru că întreg poporul şi clerul Constantinopolului au cântat atunci acest imn stând în picioare.
După trecerea a treizeci şi şase de ani, în timpul împăratului Constantin Pogonatul, agarenii venind cu nenumărată oaste au atacat din nou Constantinopolul. Au asediat cetatea vreme de şapte ani, timp în care au iernat în părţile Cizicului, apoi s-au întors cu corăbiile lor; când au ajuns la locul numit Sileo, cu ajutorul Preacuratei Maicii lui Dumnezeu toţi au fost înecaţi în mare.
Dar a mai făcut Născătoarea de Dumnezeu şi o a treia minune. Pe timpul lui Leon Isaurul, mahomedanii, urmaşii lui Agar, au nimicit mai întâi împărăţia perşilor, apoi Egiptul şi Libia şi au atacat pe indieni, etiopieni şi spanioli. Apoi, au pornit cu opt sute de corăbii, pline de ostaşi, împotriva oraşelor împărăţiei. Au înconjurat Constantinopolul şi aveau de gând să-l nimicească îndată. Poporul binecredincios al cetăţii a luat cinstitul lemn al Sfintei şi de-viaţă-Făcătoarei Cruci, precum şi cinstita icoană a Maicii Iui Dumnezeu – Călăuzitoarea, mergând de jur-împrejurul cetăţii şi rugând pe Dumnezeu cu lacrimi să se îndure spre ei. Agarenilor le-a venit în gând să-şi împartă oastea în două părţi: o parte a pornit-o împotriva bulgarilor − unde au căzut mai mult de douăzeci de mii −, iar altă parte a rămas ca să cucerească Constantinopolul. Însă, fiind împiedicaţi de un lanţ de fier, care se întindea de la Galata până la zidurile cetăţii, au ocolit şi au ajuns aproape de locul numit Sosten. Acolo a izbucnit un vânt de la miazănoapte, încât cele mai multe dintre corăbiile lor s-au sfărâmat şi s-au înecat. Cei care au mai rămas au suportat mare foamete, încât au mâncat şi carne omenească, apoi au plecat. Când au ajuns în Marea Egee, toate corăbiile lor împreună cu toţi ai lor s-au scufundat, căci pornindu-se furtună puternică şi agitând marea, a scufundat corăbiile lor, încât nenumărate corăbii au pierit, rămânând numai trei ca să dea de veste.
Astfel, prin sărbătoarea de astăzi înţelegem toate aceste minuni mai presus de fire ale Preacuratei Maicii lui Dumnezeu”.
