Pilda fiului risipitor la “Școala de Duminică”

Duminică, 28 februarie a.c., în cadrul programului catehetic Şcoala de Duminică”, desfăşurat la Catedrala Episcopală din Municipiul Slatina, Pr. Prof. Silviu Pîrvu a prezentat copiilor Pilda fiului risipitor, care dezvoltă tema căinței, a dorinței de îndreptare și a întoarcerii pe calea cea bună. Cu această ocazie, copiii prezenți au putut colora planșe de lucru tematice și au participat la activităţi de creaţie, realizând cu multă dibăcie mărţişoare şi felicitări pentru mamele lor.