Vineri, 25 martie, la praznicul Bunei Vestiri, ÎPS Irineu − Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, ÎPS Teodosie − Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Varsanufie – Arhiepiscopul Râmnicului, PS Sebastian − Episcopul Slatinei şi Romanaţilor, PS Siluan − Episcopul românilor ortodocși din Ungaria şi PS Emilian Lovişteanul − Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului au oficiat Sfânta Liturghie la Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Mun. Slatina, cu prilejul împlinirii a opt ani de la activarea Eparhiei din Judeţul Olt.
În cuvântul de învăţătură, ÎPS Mitropolit Irineu a subliniat importanţa zilei de 25 martie, dată la care sărbătorim Buna Vestire, dar și împlinirea a opt ani de activitate pentru Episcopia Slatinei şi Romanaţilor: „Cu aceste prilejuri Dumnezeu ne cheamă să ne curăţim sufletele şi să le facem locaşuri ale Duhului Sfânt, pentru a ajunge luminaţi la dumnezeiasca Înviere. Bucuria este întregită şi de Postul cel Mare în care ne aflăm, perioadă ce ne ajută să ne intensificăm starea de rugăciune. Aceste două aripi, postul şi rugăciunea, sunt arătate de către Mântuitorul Hristos drept esenţiale pentru biruirea vrăşmaşilor celor nevăzuţi şi a apropierea noastră de tronul cel ceresc”.
La final, Preasfinţitul Părinte Sebastian a mulţumit înalţilor ierarhi, preacucerncilor preoţi şi tuturor credincioşilor care au participat la slujbă, pentru prezență și bucuria împărtășită la ceas aniversar.