Duminică, 8 mai a.c., Preasfinţitul Părinte Sebastian, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba de retârnosire a bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din cimitirul Parohiei Rusănești.
La finalul slujbei de târnosire şi a Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a tâlcuit Evanghelia Duminicii a II a după Paști, a Sf. Apostol Toma: „Încredinţarea de astăzi a Apostolului Toma ne face şi pe noi să credem că într-adevăr Hristos a înviat, că ne poate învia şi pe noi şi ne poate duce la viaţa cea veşnică împreună cu El, ca aleşi ai Săi. Numai să lepădăm de la noi necredinţa, aroganţa, încăpăţânarea de a nu crede Sf. Scriptură, de a nu-i crede pe Sfinţii Părinţi care ne-au învăţat că aşa se trăieşte viaţa în Dumnezeu şi aşa trăind-o putem să rămânem aleşi ai Lui, în comuniune cu El în viaţa de apoi. Hristos este gata să petreacă împreună cu noi şi dincolo de moarte. El, după cum a petrecut cu ucenicii Săi, cu cei aleşi şi apropiaţi, este gata să petreacă şi cu noi viaţă duhovnicească, viaţă dumnezeiască, viaţă creştină adevărată.”
Pentru efortul depus la restaurarea bisericii vechi cu hamul „Adormirea Maicii Domnului” a Parohiei Rusănești, Preasfinţitul Sebastian a acordat Diploma de Ctitor părintelui paroh Rădoi Valentin şi Distincţia de Vrednicie tuturor celor care l-au sprijinit în demersurile întreprinse.