Denia Prohodului Maicii Domnului săvârșită la Catedrala Episcopală din Slatina

În seara zilei de duminică, 14 august, Preasfinţitul Părinte Sebastian, înconjurat de un numeros sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit slujba Deniei Prohodului Maicii Domnului la Catedrala Episcopală din Slatina.

În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a făcut referire la troparul Adormirii Maicii Domnului, care o numește drept “maica vieții” pe Născătoarea de Dumnezeu și că moartea nu este pentru noi, oamenii, o finalitate, ci doar o “mutare” la viața cea veșnică, la împărăția lui Dumnezeu, așa cum adeverește același tropar, când spune “mutatu-te-ai la viață”, dar și mormântul gol, care nu a putut să țină în el închis trupul Maicii Domnului. Aceasta “lumea nu o a părăsit”, rămânând în continuare pentru credincioși mijlocitoarea cea bună înaintea Preasfintei Treimi.