Între Departamentul de tineret al Episcopiei Caransebeșului, coordonat de Pr. Insp. Mihai Ciucur și cel al Episcopiei Slatinei și Romanaților, coordonat de Pr. Cons. Constantin Aldea, a fost încheiat un parteneriat în scopul întăririi relațiilor de colaborare dintre eparhii în ceea ce privește latura misionară.
În baza acestui parteneriat, în data de 31 august a.c., Eparhia Slatinei și Romanaților a primit vizita unei delegații de tineri din Episcopia Caransebeșului, însoțiți de profesori și preoți care, în drumul lor spre București, pentru Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din toată lumea, au făcut un scurt popas în județul Olt, pentru a vizita mănăstirile eparhiei noastre.
În acest sens, cu binecuvântarea și sprijinul Preasfințitului Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a fost pregătit un program pentru această vizită, care a cuprins un pelerinaj la mânăstirile Călui, Clocociov și Brâncoveni, precum și o vizită la catedrala episcopală din Slatina.
Delegația de la Caransebeș a fost însoțită în permanență de Pr. Cons. Decebal Trașcă până la Slatina, unde tinerii din cele două eparhii s-au întâlnit. Acolo, după programul de vizitare, Pr. Cons. Constantin Aldea a oferit mai departe oaspeților, pentru drumul la București, din partea Centrului Eparhial Slatina, pachete conținând apă, fructe și o gustare rece.