Tabără la litoral pentru copii defavorizați, organizată de Pr. Ion Iagăru

În perioada 6-9 septembrie a.c., PC Pr. Ion IAGĂRU, de la Spitalul Municipal Caracal, a organizat o tabără la litoral, în staţiunea Eforie-Nord, pentru 22 de copii din șase localitaţi din judeţul Olt (Caracal, Stoeneşti, Drăghiceni, Grădinile, Osica și Greci), aleşi pe criterii sociale şi care nu au văzut niciodată marea.

Cazarea şi masa copiilor au fost asigurate într-un hotel de 4 stele, iar transportul a fost asigurat cu un autocar modern. Dincolo de relaxarea la plajă, copiii au participat la numeroase acţiuni, vizitând numeroase obiective turistice, mănăstiri, muzee și monumente de artă, participând în ziua de 8 septembrie la Sfânta Liturghie săvârșită la Mânastirea Sf. Maria” din Techirghiol.