Denia Canonului Mare la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Celeiu-Corabia

­

Miercuri, 13 martie, la biserica „Sfântul Ierarh Nicolae” din Celeiu-Corabia, Preasfințitul Episcop Sebastian a săvârșit slujba Pavecerniței Mari, în cadrul căreia s-a citit a treia parte a Canonului Sfântului Andrei Criteanul.

În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a pus accentul pe importanța credinței, rugăciunii și iertării, cu precădere în perioada Postului Mare: „Credința înseamnă încredere în Dumnezeu și siguranță. Având credință putem smulge din sufletul nostru răutățile, putem depăși necazurile și greutățile din viața noastră, putem smulge din ființa noastră păcatele ca să ne curățim.

Evanghelia ne învață că atunci când ne rugăm și cerem ceva de la Dumnezeu, să cerem cu siguranța că vom și primi. Nouă nu ni se împlinește deseori rugăciunea și nici cererile pentru că nu cerem cu credință, pentru că ne rugăm fiind îndoiți că ni se va împlini.

Ne mai învață Evanghelia și să iertăm orice avem împotriva cuiva, ca și Tatăl nostru cel ceresc să ne ierte greșelile noastre. De ce este necesară iertarea? Pentru că NU poate fi primită rugăciunea și cererea noastră de către Dumnezeu, dacă ne rugăm având sufletul plin de răutate. Cum îndrăznim să cerem iertare fără ca noi să iertăm?

Nu este, deci, de ajuns să postim patruzeci și șapte de zile și să zicem că am făcut totul, ne-am mântuit. Ci ne trebuie și o credință extrem de puternică, ne trebuie o rugăciune curată și lipsită de răutate față de cei din jurul nostru, ne trebuie iertare, să ne cerem iertare față de cei cărora am greșit. În felul acesta postul nostru va fi cu adevărat roditor”.