Sâmbătă, 12 octombrie a.c., la Centrul Cultural Misionar ,,Doamna Maria Brâncoveanu” din Municipiul Caracal s-a desfășurat prima întâlnire din anul școlar 2019-2020, la care au participat 30 de elevi de la Școala Gimnazială Nr. 3 din Caracal, aflați sub coordonarea părintelui profesor Florentin GHIȚĂ și a doamnei profesor de Religie, Cristina Ionela BORUZ.
Activitatea propusă a avut ca temă ,,Natura, darul lui Dumnezeu pentru oameni”, elevii realizând o frumoasă expoziție cu desene și colaje din frunze, flori și diferite plante, precum și felicitări executate în diferite tehnici.
În prima parte a activității părintele profesor le-a vorbit elevilor despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de natură și de oameni, aratându-le modalitățile concrete prin care oamenii trebuie să îngrijească și să păstreze curat mediul înconjurător.
Partea a doua a activității s-a desfășurat chiar în mijlocul naturii, elevilor fiindu-le dezvoltat sentimentul de dragoste față de aceasta. Astfel, ei au devenit mai atenți, mai grijulii și mai responsabili față de mediul înconjurător.
Timpul petrecut în aer liber a reprezentat o oportunitate pentru elevi de a se juca, dezvoltându-și diverse abilități cognitive, emoționale și sociale.