
Vineri, 25 septembrie 2020, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Dr. Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, în sala de conferințe a Centrului Eparhial al Arhiepiscopiei Craiovei a avut loc o întâlnire de lucru a reprezentanților pentru învățământul religios din Mitropolia Olteniei.
Principalele obiective ale întâlnirii au fost prezentarea platformei de e-learning a profesorilor de Religie www.e-religie.ro , lansată în ziua de 22 septembrie a.c., și stabilirea unor direcții de colaborare în activitățile legate de învățământul religios la nivelul celor cinci județe componente Mitropoliei Olteniei.
La întâlnirea prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Irineu, au participat: Prof. Carmen Oprea, în calitate de coordonator al proiectului, domnul Florin Oprea, specialist IT, Pr. Consilier Dr. Gabriel Sorescu, Diac. Inspector Adrian Lupu, Diac. Inspector Doru Marcu și Pr. Inspector Ștefan Bărbulescu, reprezentând Sectorul de Învățământ, Activități cu Tineretul și de Catehizare al Arhiepiscopiei Craiovei, Prof. Inspector Dr. Iuliana Gheorghe (ISJ Dolj) și Pr. Prof. Inspector Neofit Stănciulescu (ISJ Gorj), Pr. Inspector Constantin Olariu (Arhiepiscopia Râmnicului) și Prof. Inspector Laura Marinela Lăcraru (ISJ Vâlcea), Consilier Mihai Corcodel (Episcopia Severinului și Strehaiei) și Prof. Inspector Daniela Săftoiu (ISJ Mehedinți), Pr. Consilier Cultural Dan Camen (Episcopia Slatinei și Romanaților) și Prof. Inspector Luciana Slujitoru (ISJ Olt).
Platforma de e-learning cuprinde toate documentele curriculare necesare profesorului de Religie și anume: programa școlară, manuale și auxiliare didactice, planificări calendaristice și resurse educaționale. În ceea ce privește resursele educaționale concepute de profesori amintim fișele de evaluare pentru unitățile de învățare și exerciții de consolidare realizate la fiecare lecție din programă, disponibile online pe această platformă.
Platforma urmărește să acopere întreaga programă școlară, de la clasa pregătitoare până la clasa a XII-a și să asigure învățarea la distanță într-un mediu educațional bazat pe colaborare, care va îmbina metodele didactice tradiționale cu metode bazate pe mijloace IT, folosind Google forms și Learning Apps.
La final, ÎPS Dr. Irineu i-a binecuvântat pe cei prezenți, mulțumind tuturor pentru colaborare și pentru implicare: „Nădăjduim să ne mai întâlnim pentru astfel de discuții constructive și colaborarea noastră să fie una plină de roade”.
Sursa: MitropoliaOlteniei.ro