Duminică, 27 septembrie, Preasfințitul Episcop Sebastian a slujit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei „Sfinții Împărați ‒ Sopot” din Slatina.
În cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a tâlcuit evanghelia zilei ‒ Pescuirea minunată: „Mesajul evangheliei de astăzi este cât se poate de clar: Să ascultăm de Dumnezeu chiar şi atunci când lucrul acesta ar putea părea irațional! Oare credința este rațională? Nicidecum, ci supranațională! Să urmăm pe Dumnezeu chiar și atunci când drumul către El ar părea că duce în direcția opusă acestei lumi, căci El a situat lumea de aici cu mult mai prejos decât cealaltă, când a zis: Nu duceți grijă, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?… Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate celelalte se vor adăuga vouă (Mt. 6, 31 şi 33). Să iubim pe Dumnezeu chiar şi atunci când acest lucru ar putea părea nebunie sau sminteală, după cum a numit Apostolul neamurilor crucea lui Hristos, care, însă, s-a dovedit mântuitoare (1 Cor. 1, 18 şi 23).
Să slujim pe Dumnezeu cu toată ființa noastră, de nimic îndoindu-ne, pentru că El este Creatorul și Stăpânul tuturor, și atunci nu vom mai duce lipsă de nimic. Să ne încredințăm voii Lui sfinte și mântuitoare, și atunci lumina, bogăția și mântuirea Sa ne vor aduce nespusă și neînchipuită bucurie și împlinire, într-o lume ce pare din ce în ce mai greu de înfruntat fără sprijinul și ajutorul Său minunat”.
După Sfânta Liturghie, Preasfințitul Părinte a oficiat și slujba nunții de argint pentru preotul paroh Decebal Trașcă și preoteasa Georgiana Livia, drept mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru cei 25 de ani de căsnicie.