SCRISOARE PASTORALĂ LA NAȘTEREA DOMNULUI
‒ Anul Mântuirii 2020 ‒
Nu uita, când ești voios,
române să fii bun!
† S E B A S T I A N
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor,
clerului şi credincioșilor din ținuturile Oltului și Romanaților
Preacuvioşi şi preacucernici părinţi,
Preacuvioase maici și iubiţi credincioşi,
Am auzit, zilele trecute, un crainic de televiziune clamând cu indignare, dar și cu oarecare lehamite: „Iar vin sărbătorile de iarnă!… Iar începe «circul» binefacerilor!… Parcă numai la marile sărbători au nevoie săracii de ajutoare! De ce face românul bine numai la sărbători? În celelalte zile săracii nu au nevoi?!…”
Sigur că, de dorit ar fi să facem binele permanent, dar… toate au un început! Fă binele astăzi și, poate, văzând satisfacția și mulțumirea pe care ți le dă acesta, îl vei îmbrățișa definitiv!
Așa s-a întâmplat și cu un bătrân funcționar, despre care voi scrie mai jos. Harul Domnului și mirajul sărbătorii sfinte l-au transformat, pentru totdeauna, într-un definitiv lucrător al binelui:
„Întâmplarea a avut loc la sfârșitul secolului al XIX-lea în Sankt-Petersburg, în ajunul Nașterii Domnului. Dinspre golf sufla un vânt rece, pătrunzător. Cădeau fulgi mărunți, ca o mulțime de ace reci și necruțătoare. Copitele cailor răsunau înfundat pe pavajul din piatră de râu, ușile magazinelor se închideau cu un sunet sec, oamenii se grăbeau să facă ultimele cumpărături înaintea praznicului. Toți dădeau zor să ajungă acasă cât mai degrabă. Numai un băiețel firav își târa încet picioarele pe strada înzăpezită, scoțându-și într-una din buzunar mânuțele roșii de ger și încercând să le dea puțină căldură din propria răsuflare, apoi vârându-le la loc în buzunare, cât mai adânc.
La un moment dat, oprindu-se lângă vitrina unei brutării, privi pâinile și covrigii ce se aflau în spatele geamului. Ușa magazinului se deschise, făcând loc unui cumpărător, și dinăuntru ieși aromă de pâine proaspătă. Băiețelul înghiți în sec, tremurând ca apucat de friguri, își scutură picioarele de zăpadă, apoi plecă mai departe.
Pe nesimțite, se lăsă și seara. Trecătorii erau din ce în ce mai puțini. Micuțul se opri lângă o clădire, în ale cărei ferestre ardea lumina și, ridicându-se pe vârfurile picioarelor, se strădui să arunce o privire înăuntru.
După o scurtă șovăire, deschise ușa. În clădire, un bătrân copist rămăsese în acea zi la serviciu peste program, căci n-avea unde să se grăbească. De multă vreme trăia în singurătate, pe care de sărbători o resimțea și mai apăsătoare. Ședea și se gândea cu amărăciune la faptul că n-are cu cine să petreacă și el Crăciunul, că n-are cui să facă daruri cu minunatul prilej al praznicului. Își ridică privirile și îl văzu pe băiețel.
− Nenea, nenea, trebuie să scriu o scrisoare! rosti repede prichindelul.
− Dar, bani ai să plătești? întrebă bătrânul cu asprime.
Frământându-și căciulița în mâini, micuțul făcu un pas înapoi, și atunci bătrânul își aduse aminte că e Ajunul Nașterii Domnului și că tocmai își dorise să facă un dar cuiva. A luat o coală curată de hârtie, a muiat tocul încerneală și a scris: „Petersburg, 6 ianuarie. [1] Domnului…”
− Cum îl cheamă pe domnul destinatar?
− Nu este domn! mormăi micuțul, nevenindu-i să creadă cât noroc are.
− Atunci… este vorba despre o doamnă? întrebă copistul.
− Nu, nu! zise în grabă puștiul.
− Păi atunci, cui vrei să-i scrii? se miră bătrânul.
− Lui… Iisus!
− Îți bați joc de mine, om bătrân?! se supără copistul și a vrut să-l dea afară, însă, văzând lacrimile din ochii copilului, înțelese disperarea lui și din nou își aminti că își propusese să fie bun de Crăciun.
I se făcu rușine pentru izbucnirea sa de mânie și îl întrebă cu glas cald:
− Dar ce vrei tu să-I scrii lui Iisus?
− Mama mă învăța mereu să cer ajutor de la Dumnezeu când îmi va fi greu. Ea mi-a zis că pe Dumnezeu îl cheamă Iisus Hristos.
Băiețelul veni mai aproape de copist și continuă:
− Știți, domnule, ieri mama a adormit și nu pot cu nici un chip să o trezesc. Acasă nu mai avem niciun colț de pâine și îmi este tare foame – și își șterse cu mâneca lacrimile care stăteau să-i curgă din ochi.
− Dar cum ai încercat să o trezești? întrebă bătrânul, ridicându-se de la masă.
− Am sărutat-o!
− Dar mai respira?
− Dar ce, nene, oamenii mai respiră când dorm?!…
− Ascultă băiete! îi zise atunci bătrânul, luându-l pe după umeri pe prichindel. Iisus Hristos a primit deja scrisoarea ta. El mi-a poruncit să am grijă de tine, căci pe mămica ta a luat-o… la cer!
Apoi ferindu-și ochii, ca să nu îl vadă băiatul plângând, gândi în sinea lui: „Mamă, când ai plecat din lumea aceasta mi-ai cerut să fiu om bun și creștin evlavios. Până astăzi, am neglijat dorința ta, dar de acum nu voi mai înceta niciodată să lucrez binele!…”
Dragii mei,
Ce bine ar fi dacă, la o zi ca aceasta, ne-am „molipsi” și noi de un astfel de bine, punând un așa început bun vieții noastre! De aceea au și fost rânduite sărbătorile, ca prilejuri de schimbare în bine. Auziți ce spune colindul: „nu uita, când ești voios, române să fii bun!” De ce credeți că ne atrage atenția colindul ca, în aceste zile speciale, să fim buni? Pentru că, în celelalte zile, avem dreptul să fim mai puțin buni? Nu, ci pentru că acum sufletele noastre se deschid binelui mai mult ca niciodată. Sunt mai iubitoare, mai bune, și există mai multe șanse ca, odată deschise, să rămână așa pentru totdeauna, ca cel al bătrânului copist din povestea de mai sus. Să ne fascineze binele atât de mult, adică, încât să nu ne mai putem despărți niciodată de el. Să ne sensibilizeze inima, să ne-o aprindă de dragoste și să ne-o transforme într-un foc de iubire care să nu se mai mistuie niciodată.
Se aude?
Cei care am uitat să ne bucurăm până și de sărbătoarea Crăciunului, pentru că prea ne-am deprins să o petrecem doar cu noi înșine, în chip egoist;
Cei care am uitat până și să zâmbim, pentru că ne-au copleșit grijile și preocupările de tot felul;
Cei într-atât de obsedați de cadouri, încât am ajuns să ni le facem singuri, într-un soi de autism frustrant;
Cei care ne-am deprins a ne iubi într-atât de mult pe noi înșine, încât am uitat cu desăvârșire de iubirea aproapelui!
Se aude?
Cei cărora ne „crapă” garderobele de haine, în timp ce alții nu au ce îmbrăca;
Cei care golim magazinele de sărbători cu nepotolită lăcomie, în vreme ce unii nu au nici ce mânca;
Cei care plătiți copios nutriționiști de clasă și abonamente la fitness pentru a slăbi, în loc să împărțiți hrana voastră cu cei flămânzi și energia voastră cu cei neajutorați;
Cei care ați ajuns să vă tratați singurătatea la psihologi, pentru că nu ați cultivat, la vreme, comuniunea cu semenii;
Cei care, pentru că nu ați deprins iubirea, v-ați prefăcut egoismul în mizantropie și lăcomia în crimă;
Cei care ați produs și răspândit acest Corona virus ucigaș, pentru că nu vă mai „încape” pământul și pentru că nu vă mai ajung resursele lui!…
Dragii mei,
Ce frumos ar fi ca sărbătoarea aceasta să pună capăt, odată pentru totdeauna, tot răului din lume! Să scăpăm cu toții, adică, dintr-odată și ca prin minune: și de egoism, și de lăcomie, și de nepăsare față de aproapele, și de apăsarea singurătății și a lipsei de comuniune, și de invidia competiției neconstructive, și de tot ceea ce ne împiedică să iubim și să sărbătorim după cuviință acest praznic.
De aceea, să-L rugăm pe Dumnezeu, Cel născut pe pă-mânt din prea multa-I bunătate, să ne deschidă și nouă su-fletele spre lucrarea binelui și, odată deschise, să rămână pururea deschise dragostei și comuniunii cu semenii noștri. Să ne facă mai buni! Mai generoși! Mai darnici cu cei care nu au nici strictul necesar și cărora, pentru aceasta, sărbătoarea de azi le produce, probabil, și mai multă amărăciune! Să fim mai empatici cu cei care suferă în spitale ori la casele lor și care, pentru aceasta, nu se pot bucura deplin de acest praznic! Să fim mai prietenoși cu cei bătrâni și singuri, aducându-le bucurie și alinare în neputințele și singurătatea lor!.. Să fim înțelepți și să avem credință tare, pentru a putea străbate cu bine vre-murile acestea potrivnice, conștienți că nimic nu poate scăpa vigilenței și proniei sfinte a Domnului, și să ne bucurăm de frumusețea și bucuria sfântă a acestei sărbători!
La mulți ani și să fim mai buni nu doar de Crăciun!
† S E B A S T I A N
Episcopul Slatinei şi Romanaţilor
[1] Rușii sărbătoresc Crăciunul pe calendarul vechi, respectiv cu 13 zile mai târziu decât noi.
