BISERICA ESTE SFÂNTĂ. PROBA CU „MARTORI”

BISERICA ESTE SFÂNTĂ.

PROBA CU „MARTORI”

CUVÂNTUL IERARHULUI

DUMINICA I DUPĂ RUSALII

− a Tuturor Sfinților −

În justiție există o procedură de stabilire a adevărului între părțile aflate în conflict, numită „proba cu martori”. Ei bine, pentru că în duminica trecută, când am sărbătorit „nașterea” Bisericii noastre, afirmam că Biserica este sfântă, astăzi prezentăm și proba cu „martori” – sfinții, ca rod al sfințeniei ei.

Este vorba de milioane de sfinți care și-au însușit și au trăit învățătura Bisericii, sfințindu-și viața în diferite slujiri:

– Apostoli, care au străbătut toată lumea, vestind Evanghelia Domnului la toate neamurile − „În tot pământul a ieșit vestirea lor și la marginile lumii cuvintele lor” (Rom. 10, 18);

– Prooroci (Învățători), care s-au arătat cunoscători ai „adevărului lucrurilor”, uneori chiar și mai înainte de a se împlini acestea;

– Mărturisitori, care s-au constituit în pilde vii de mărturisire a credinței, indiferent de pericolul la care se expuneau;

– Mucenici, care au ajuns să-și dea până și viața ca probă a sfințeniei lor;

– Ierarhi (clerici, în general), care și-au onorat cu sfințenie treapta slujirii lor în Biserică;

– Cuvioși, care s-au sfințit în liniștea pustiei sau a mănăstirilor, potrivit celor trei voturi monahale specifice.

Veți zice, poate: da, dar acestea au fost odată… Astăzi nu mai întâlnim sfinți printre noi!…

Așa credea și Sfântul Atonie cel Mare la vremea sa, și iată ce „lecție” a primit de la Domnul:

Se spune că Măritul Antonie, văzând atâția oameni că aleargă la el zilnic pentru sfat și învățătură, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere pe cineva cu viață mai sfântă și mai îmbunătățită decât el, pentru a ști de la cine s-ar putea folosi și el cu un cuvânt sau un exemplu bun, la nevoie. Și i-a răspuns Domnul:

− Antonie, mergi în Alexandria și, primul om pe care îl vei întâlni, acela să știi că este mai bun decât tine și te vei folosi de viața și petrecerea lui!

A coborât sfântul la Alexandria și a întâlnit, îndată ce a intrat în oraș, un om care se grăbea să ajungă la casa sa. L-a urmat și, de unde se aștepta să vadă la acela lucruri extraordinare, mare i-a fost mirarea să constate că avea de-a face cu un om cât se poate de modest, sărac și absolut obișnuit prin felul în care trăia. Era curelar de meserie, confecționând diferite lucrări din piele pentru a-și asigura traiul și, văzându-l atât de simplu și că nu trăda cu nimic viața virtuoasă pe care o ducea, i-a zis:

− Omule, pentru numele Lui Dumnezeu, te rog să-mi spui care este viața ta, pentru că nu văd nimic neobișnuit în felul în care petreci! De ce m-a trimis Domnul la tine?

Și auzind omul aceste cuvinte, i-a răspuns:

− Sfinte al lui Dumnezeu, eu sunt un om căsătorit, având cu soția mea patru copii, iar viața mea nu este alta decât cea pe care o vezi!…

− Spune-mi însă, cum îți petreci tu timpul și ce faci mai exact! Spune-mi în amănunt! i-a cerut sfântul.

− Nu știu ce să-ți spun, sfinte… Dimineața mă trezesc și îmi fac rugăciunile împreună cu soția și copiii mei. Stăm la masă, după care plecăm fiecare la rostul nostru: copiii la joacă, potrivit vârstei lor, eu în atelier, unde mă îndeletnicesc cu meșteșugul meu, iar soția în casă și la bucătărie, pentru cele necesare. La prânz ne vedem cu toții din nou, ne rugăm și luăm masa împreună, dând slavă lui Dumnezeu că avem hrană din destul, de fiecare dată. Apoi, ne odihnim un ceas și iarăși merge fiecare la treaba sa. Așa îmi petrec toată ziua, în atelier, silindu-mă să fac lucrul meu cât mai bine, încât să fie mulțumiți toți cei care apelează la meșteșugul meu. Seara, iarăși ne strângem cu toții, luăm masa, mulțumim lui Dumnezeu și ne ducem fiecare la odihnă cu rugăciune în suflet, preaslăvind pe Domnul că ne-a dat viața aceasta atât de frumoasă. Ar mai trebui să mai adaug poate și faptul că, har Domnului, niciodată nu m-am culcat având supărare cu cineva, ci am căutat totdeauna să mă împac imediat cu cei pe care am simțit că i-am mâhnit, ori i-am văzut nemulțumiți de lucrul meu. Aceasta este petrecerea mea și nu cred să fi omis ceva important!…”

Dragii mei,

Probabil că unora vi s-a părut prea comună petrecerea omului dat ca exemplu Sfântului Antonie. Dumnezeu ne-a dat această „lecție”, însă, ca să înțelegem că sfințenia nu este un dar hărăzit doar anumitor persoane, alese sau speciale. Nu, ci constituie o vocație a tuturor, indiferent de pregătirea intelectuală, de starea socială ori de activitatea pe care o desfășurăm fiecare în societate. Cu toții suntem chemați la sfințenie, căci tuturor ne-a adresat Domnul îndemnul: „Fiți sfinți, pentru că Eu sunt Sfânt!” (I Petru 1, 16)

Vi se pare prea neînsemnată osteneala curelarului din Alexandria? Dar, oare este puțin lucru să-și facă cineva datoria, ca acela? Un familist cu frica lui Dumnezeu, cu rugăciune la fiecare moment important al zilei, cinstit în munca sa și, mai presus de toate, căutând să-și mulțumească semenii cu lucrul său și să nu aibă niciodată ceva asupra cuiva? Câți dintre noi ne facem datoria așa cum și-o făcea el?…

Iată, ca să înțelegem noi că sfințenia este, deopotrivă, și vocația săracului, și a familistului, și a omului de rând, și ca să nu mai căutăm zadarnic scuze pentru a nu ne sfinți viața, crezând – în mod greșit − că sfințenia este un dar care se primește, nu se cucerește, de aceea ne-a dat Domnul exemplul acesta atât de obișnuit și de comun, care ne-a surprins pe toți. Să facem la fel și vom fi și noi sfinți! Acceptăm noi, însă, „proba” aceasta a sfințeniei? Acceptăm „proba cu martori”?…

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților