Învierea Domnului prăznuită la
Catedrala Episcopală din Slatina
Cu ocazia sărbătorilor Pascale, Preasfințitul Părinte SEBASTIAN, Episcopul Slatinei și Romanaților, a săvârșit toate slujbele rânduite acestei perioade deosebite la Catedrala Episcopală din Municipiul Slatina.
În noaptea Sfintei Învieri, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta Liturghie împreună cu un ales sobor de preoți și diaconi, la final dând curs citirii Scrisorii Pastorale, intitulată “Dumnezeu le-a dăruit oamenilor nemurirea, iar ei L-au condamnat la moarte”, pe care o puteți citi AICI.
Începând cu orele 1200, Preasfințitul Părinte a oficiat și slujba Vecerniei de Luni, din Săptămâna Luminată, cunoscută şi sub denumirea de „A doua Înviere” sau „Învierea mică”, în cadrul căreia pericopa evanghelică rânduită a fost redată în mai multe limbi.