Prinde orbul, scoate-i ochii!
CUVÂNTUL IERARHULUI
DUMINICA ORBULUI
(In. 9, 1-38)
Nu știu dacă autorul acestei zicale s-a inspirat din evanghelia de astăzi, dar prea se potrivește!
Mântuitorul Hristos dăruiește vedere unui orb din naștere și… ce pătimește săracul de el după aceea?!… Ca și cum le-ar fi scos lor ochii, pentru a-i dărui orbului, așa s-au năpustit fariseii și cărturarii asupra bietului om: „Nu este el! Sau, dacă da, atunci înseamnă că nu s-a născut orb. Vino încoace orbule, spune dacă ai fost cu adevărat orb! Povestește-ne cum s-a întâmplat!… Dați-l afară că nu e bun de nimic! Aduceți-i pe părinții lui!” Pe aceia i-au întrebat: „E adevărat că acesta este fiul vostru? Ce s-a întâmplat cu el?” Părinții, speriați, au dat din colț în colț, temându-se de fariseii care porniseră o campanie de orbire generală, prin care doreau să facă așa fel ca să „nu mai vadă” nimeni niciodată Adevărul. O anchetă penibilă, în care este chemat orbul din nou. Este amenințat de data aceasta. I se sugerează să se renege pe sine și să se întoarcă în „întunericul” de unde venise. Un spectacol dezgustător, dar surprins atât de sugestiv în sintagma „prinde orbul, scoate-i ochii!…”
Dragii mei,
Aprofundând mai mult evanghelia de astăzi, te întrebi dacă nu cumva ar fi trebuit ca duminica aceasta să se numească, mai curând, „duminica orbilor”, decât „duminica orbului”. Căci cine vede, până la urmă, și cine nu? Orbul „L-a văzut” pe Hristos, iar fariseii și cărturarii au rămas anchetându-L până astăzi… Nu vi se pare că nu doar zicala românească citată se potrivește evangheliei de azi, ci și atacul tot mai întețit al „orbilor” din vremea noastră asupra Creștinismului? Mă refer la:
– combatanții pentru înlăturarea icoanelor din școli;
– artizanii campaniei de cenzurare a sărbătorilor creștine, în special a Crăciunului;
– militanții pentru eliminarea Religiei din învățământul de stat;
– dușmanii moralei și ai familiei creștine − promotori, în schimb, ai păcatelor împotriva firii, ai căsătoriei persoanelor de același sex, ai ideologiei de gen și ai educației sexuale premature și deviante a copiilor;
– adversarii Sfintei Împărtășanii, care „mor de grija sănătății” creștinilor practicanți.
De unde își iau acești războinici ai răului râvna de a tot vâna Creștinismul? Ce este atât de nociv în a petrece cineva în LUMINA pe care Domnul a dăruit-o, ca și orbului de astăzi, tuturor celor care-I urmează Lui? Faptul că nu toți creștinii reușesc să se ridice la înălțimea Învățătorului lor nu cred că dă dreptul nimănui nici la renegarea Sa și nici la persecutarea celor ce izbutesc prea puțin să o facă. De când este spectatorul mai performant decât concurentul, fie el și ultimul clasat în concurs? De când a devenit aflătorul în treabă un cetățean mai onorabil decât creștinul codaș; sau necredinciosul decât credinciosul, fie el și mai puțin eminent?
Motivul „războiului orbilor” din vremea noastră este unul și același cu cel din evanghelie: Dumnezeu nu le respectă legile (lor)! Le stă în cale! Refuză să li Se supună și să-i asculte; El și urmașii Lui. De aceea luptă ei din răsputeri să scape lumea și de Dânsul și de adepții Săi! Trăim, așadar, vremuri similare celor din evanghelie, în care oamenii nu doar că se cred dumnezei, dar se și comportă ca atare:
– I-au cerut orbului să nu mai… „vadă” și ne-o cer și nouă!
– Au încercat intimidarea părinților aceluia atunci și nu vor ezita să o facă nici astăzi;
– S-au umplut de ridicol luptând împotriva evidenței atunci și nu se vor da înapoi de la aceasta nici în vremurile din urmă;
– N-au avut frică de Dumnezeu atunci; de ce s-ar înfricoșa de El astăzi?
Scriu acestea toate nu pentru a ne plânge singuri de milă, ci pentru a ne motiva și a ne mobiliza cât mai mulți la pilda și comportamentul orbului de azi. Vedeți cum acela, odată „luminat” de Domnul, nimeni și nimic nu l-a mai putut clinti din credința lui? Ba încă a dobândit și curajul de a-i ironiza pe mai-marii săi: „V-am spus acum și n-ați auzit? De ce mă întrebați iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui?” Știa prea bine din ce întuneric venise și era prea încântat de „lumina cea adevărată” pe care o primise, ca să se mai întoarcă vreodată din drum…
Noi, fraților, suntem conștienți cu ce fel de LUMINĂ ne-a luminat Domnul? Lumina credinței creștine! „Am văzut lumina cea adevărată și am primit Duhul cel ceresc” cântăm la sfârșitul fiecărei Sfinte Liturghii. Părăsi-vom, oare, lumina aceasta, de dragul întunericului de altădată, sau de teama războinicilor răului de astăzi?… Să nu fie!
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților
