CARE ESTE CEA MAI MARE PORUNCĂ A DOMNULUI?

DUMINICA A XV-A DUPĂ RUSALII

(A învățătorului de Lege – Mt. 22, 35-46)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Sunt câteva fragmente biblice, despre care s-a spus, pe bună dreptate, că dacă s-ar fi pierdut Sfânta Scriptură, aceasta s-ar fi putut reconstitui pe baza lor. Este vorba despre pilda fiului risipitor (Lc. 15, 11-32), despre predica Domnului de pe munte (Mt. 5, 1-48), Imnul dragostei (I Cor. 13, 1-8) și evanghelia de azi. Toate aceste pasaje au în comun esența Legii Domnului – DRAGOSTEA.

Întrebat de un rabin „care este cea mai mare poruncă din Lege”, Domnul proclamă supremația iubirii, care, prin simplitatea și puritatea ei, întrece și dogmatismul, de multe ori prea rigorist, și ritualismul, adeseori prea tradiționalist, dar și formalismul factual. Dacă Dumnezeirea este definită, în general, ca o revărsare de nesfârșită iubire asupra oamenilor (I In 4, 16), astăzi Mântuitorul Hristos ne dezvăluie și răspunsul pe care îl așteaptă El de la noi, la dragostea Sa: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău! Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți!”

Așadar, dacă am fost convinși, până acum, de importanța incontestabilă a credinței în Domnul (In 3, 18), de folosul nădăjduirii în El (Evr. 6, 19) și de necesitatea faptelor bune, ca dovadă a urmării exemplului Său (Iac. 2, 26), astăzi aflăm că virtutea iubirii le întrece pe toate, pentru că este stare de spirit revărsată, după modelul Părintelui nostru Dumnezeu, asupra Sa și asupra semenilor.

Această superioritate absolută a iubirii l-a determinat pe Fericitul Augustin să clameze entuziast: „Iubește și fă ce vrei”! Aceasta pentru că, atunci când iubești pe Dumnezeu și pe aproapele „ca pe tine însuți”, nu mai poți săvârși decât roadele acestei iubiri, iar „roada Duhului (Domnului) este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea, curăția; împotriva unora ca acestea nu este lege” (Gal. 5, 22-23).

Iată și imnul dedicat de Sfântul Apostol Pavel reginei virtuților – dragostea:

„De aș grăi în limbile oamenilor și ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare și chimval răsunător. Și de aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Și de aș împărți toată avuția mea și de aș da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi folosește.

Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește. Dragostea nu se poartă cu necuviință, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândește răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduiește, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (I Cor. 13, 1-8).

†SEBASTIAN, 

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor