Cine a făcut iadul?

CUVÂNTUL IERARHULUI

Duminica a XXII-a după Rusalii

(Bogatul nemilostiv și săracul Lazăr – Luca 16, 19-31)

Auzim pe unii, adesea, condamnându-L pe Dumnezeu pentru existența iadului: „Păi, dacă Dumnezeu este așa de bun, de ce a mai făcut iadul?!”

Ei bine, trebuie să știți că NU Dumnezeu a făcut iadul! Citiți cartea Facerii și vedeți că nu scrie nicăieri că Dumnezeu ar fi făcut iadul! Dumnezeu a făcut doar Raiul. Acolo i-a așezat El pe primii oameni și tot acolo a fost dus de către îngeri și Lazăr cel sărac și bun din evanghelia de astăzi.

Cine a făcut, atunci, iadul, dacă nu l-a făcut Dumnezeu?

Iadul este „opera” omului, nu a Domnului. Da! Este alegerea proprie a omului, atunci când acesta respinge pe Stăpânul Raiului și refuză unica împărăție a fericirii – Împărăția Domnului, – pentru a se complace într-un sine fără de Dumnezeu, autoizolându-se în egoism și nedumnezeire. Într-o astfel de însingurare și înstrăinare de Dumnezeu a ajuns și bogatul cel nemilostiv de azi, urmare modului său egoist de viețuire. Prin urmare, iadul este „construirea” de către om, în chip liber, a unei stări și a unui spațiu fără de Dumnezeu, iar nu un loc de pedeapsă, dinainte și anume pregătit de El.

Păi, dacă Îl tot refuzi pe Domnul, nu rămâi fără Dânsul?…

Respingi iubirea Sa, după care tot tu Îi reproșezi că nu te iubește?…

După ce fugi de El o viață întreagă, ce mai poți spera de la întâlnirea cu El „dincolo”?…

Cum să mai poți fi oaspetele Lui, întru Împărăția Sa, câtă vreme tu nici nu te-ai sinchisit să-L cunoști și nici Lui nu I-ai dat prilejul ca să te cunoască pe tine?! – „Adevărat vă spun vouă: Nu vă cunosc pe voi!” (Matei 25, 12) 

Înțelegeți, așadar, că iadul ni-l facem noi, oamenii, singuri?!… 

Dumnezeu este atât de bun, încât ne-ar putea lăsa liberi să mergem cu toții în rai în viața de dincolo, numai că, în chip firesc, noi nu am alege decât locul pe care singuri ni l-am pregătit aici, pe pământ, și potrivit stării noastre. Cât despre schimbare, oricât ar dori-o El, nu vom mai putea noi să ne mai schimbăm, pentru că acolo este prea târziu pentru schimbare.

„Imaginați-vă că, într-o zi, ar fi adusă în clădirea guvernului o bătrânică simplă de la țară, care habar nu are ce vasăzică instituțiile și strategiile economice ale unui stat. Este adusă de undeva, dintr-un cătun, acolo unde sunt miniștrii în ședință și este poftită să ia și ea parte la discuții:

− Mamaie, acum planificăm bugetul pe anul viitor. Pregătește-te să iei și dumneata cuvântul!

V-o imaginați pe biata bătrână? Nu caută ea, atunci, o mie de uși ca să scape de acolo și să se întoarcă în „bordeiul” ei, simțindu-se cu totul depășită de situație, roșind și trecând-o toate sudorile? Ce caută ea acolo? Ce dacă a luat-o de mână chiar „primul-ministru” și a poftit-o în ședința de guvern? A înțeles imediat că nu este locul ei acolo și va alege singură să se întoarcă în sărăcia și… „nefericirea” ei”.

PS: În rai se merge „pregătit”, iar nu prin „bunăvoință”. Să nu mizați pe bunătatea lui Dumnezeu că, adică, te va lua pe tine, care habar n-ai de slujirea Lui, care nu știi nimic despre post, despre rugăciune, despre curățenie trupească până la căsătorie și de fidelitate conjugală după aceea, care-ți petreci viața fără El!… Să nu contezi pe bunătatea lui Dumnezeu, pentru că vei fi silit a constata că, de fapt, singur te-ai autoexclus din Împărăția Sa, ca „mamaia” care a părăsit singură guvernul, pentru că nu era… „de nasul” ei. Aceasta pentru că atât raiul cât și iadul vor surveni ca „de la sine” și potrivit felului în care ni le-am pregătit chiar noi, încă de aici, de pe pământ!…

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei și Romanaților