Congresul tinerilor ortodocşi din Mitropolia Olteniei la cea de a XI-a ediţie
Peste 150 de tineri au participat sâmbătă, 6 iunie, la cea de a XI-a ediţie a Congresului Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei. Activitatea de anul acesta s-a desfăşurat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului2 Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, în localitatea gorjeană Poiana, comuna Turburea.
Urmând unei frumoase tradiţii catehetice, Congresul Tinerilor Ortodocşi din Mitropolia Olteniei a ajuns la cea de a XI-a ediţie. Având menirea de a aduce împreună pe reprezentanţii celor mai importante grupuri parohiale din teritoriu, întâlnirea de anul acesta a fost legată de un loc cu totul special din Arhiepiscopia Craiovei, castelul Roşianu, din localitatea Poiana, judeţul Gorj. Frumuseţea locului a captivat cu uşurinţă interesul participanţilor, care s-au implicat activ în toate activităţile pregătite de organizatori pentru tot parcursul zilei. Astfel, sub genericul „Lucrarea tinerilor în Biserică şi misiunea lor în societate”, Congresul Tinerilor Ortodocşi de la Poiana a reuşit să răspundă la câteva întrebări esenţiale cu privire la „locul şi rolul tânărului în Biserică” sau la „datoriile sale pentru societate”.
„Viaţa desăvârşită are în esenţă rugăciunea”
La primele ore ale dimineţii, tinerii s-au adunat la biserica parohială din Poiana pentru a-l primi pe IPS Părinte Mitropolit Irineu, care a săvârşit aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Celor peste 150 de participanţi li s-au alăturat câteva sute de credincioşi din localitate, luând parte împreună la rugăciunea euharistică. La finele slujbei, IPS Părinte Irineu a adresat celor prezenţi un cuvânt de binecuvântare, corelând scopul întâlnirii cu învățăturile desprinse din pericopa evanghelică rânduită spre citire la Sfânta Liturghie. „În această zi de mare bucurie, al unui început pe care-l dorim binecuvântat de Dumnezeu şi de sfinţii Săi, cinstit cu această Sfântă şi Dumnezeiască Liturghie, dorim să punem început bun aici, la Poiana, unei lucrări pentru tinerii din Oltenia, din ţară şi din întreaga lume. Iată că, după exemplul altor confraţi de ai noştri, cum sunt cei de la Taize din Franţa şi din alte comunităţi ale lumii, dorim şi noi să realizăm acest lucru, împărtăşindu-ne de experineţa dânşilor. În această zi de început avem rânduiala sfântă şi totodată exemplul care ni se desprinde prin Evanghelia de astăzi: să fim desăvârşiţi, precum şi Tatăl nostru cel din ceruri desăvârşit este! Evident că Domnul ne-a spus că „s-a zis celor de demult”, referindu-se la învăţătura din Vechiul Testament, la Lege, la profeţi şi, după ce a trecut în revistă toate aceste lucruri şi descrieri din Legea Veche, a adăugat prin puterea Sa dumnezeiască şi a conturat modelul vieţii desăvârşite pe care numai El putea să o facă şi să ne-o propună spre mântuire. Viaţa desăvârşită are în esenţă rugăciunea, are în practică iubire, are în vedere milostenia şi iertarea. Toate acestea sunt prezentate în viaţa şi activitatea Mântuitorului Hristos pentru că El, ca Dumnezeu, deşi nu avea nevoie să se roage, S-a rugat ca să ne înveţe cum să ne rugăm, ne-a iubit pe noi până într-acolo încât viaţa şi-a dar viaţa pentru noi. Întru toate S-a arătat desăvârşit ca să ne arate Modelul suprem de sfinţenie. Aşadar, legătura dintre noi şi Mântuitorul Hristos este una esenţială şi ontologică în acelaşi timp, este profundă şi nu lasă nici un spaţiu ca să fie ocupat de altceva decât iubirea lui Dumnezeu”, a spus IPS Părinte Mitropolit.
„Astăzi, alături de domnul primar, vă facem cadou un castel”
După Sfânta Liturghie, cei peste 200 de participanţi, în frunte cu IPS Părinte Mitropolit au pornit în procesiune spre colina castelului Roşianu, unde s-au desfăşurat activităţile. La straşina vechiului locaş boieresc, Părintele Mitropolit a fost întâmpinat după obicei cu pâine şi sare de tinerii ascorişti gorjeni. Deschiderea activităţilor a avut loc într-un cort amenajat în apropierea castelului, oficiile prezentărilor şi luările de cuvânt fiind moderate de părintele diacon Ovidiu Cuncea, invitat de onoare al întâlnirii. În cuvântul său, IPS Părinte Irineu a evidenţiat dorinţa de a veni în întâmpinarea tinerilor prin organizarea şi amenajarea locaţiei Roşianu. „Am hotărât să rânduim întâlnirea noastră de aici, de la Poiana, înaintea Duminicii Sfinţilor Români şi a tututor sfinţilor. Suntem legaţi de ei, de înaintaşii noştri şi, după cum orice familie are la bază altă familie, până la strămoşul Adam, aşa avem şi noi legătura cu sfinţii care permanent se roagă pentru noi şi sunt în comuniune cu noi. Deci sfinţii ne sunt protectorii şi ajutătorii noştri. Am spus aceste lucruri pentru a lega începutul acestei activităţi de temelia de granit a existenţei noastre româneşti şi creştin-ortodoxe. Evident că ne animă locul acesta, mai ales că chiar aici se află Castelul Roşianu. Grija noastră este prin urmare şi pentru aceste lucrui ale strămoşilor noştri cărora dorim să le dăm viaţă. Am putea spune metaforic că noi ca părinţi ne îngrijim pentru viitorul copiilor noştri. Aşa se face că astăzi, alături de domnul primar, vă facem cadou un castel. Cam scăpătat ce-i drept, însă să aveţi îndrăzneala să-l împodobiţi precum albinele fagurul de miere. Aici nădăjduim în planurile noastre să realizăm ceea ce alţi confraţi din lume împlinesc cu succes în țările lor, la Taize în Franţa sau în alte locaţii ale lumii. Şi aici, la Poiana, lucru cel mai frumos, pentru că de fiecare dată când pronunți acest cuvânt parcă-ţi tresare inima, dorim să ca dumneavoastră să vă simţiţi în pace, în linişte şi mai aproape de dragostea lui Dumnezeu”, a spus IPS Părinte Irineu.
Diplome de participare din partea Asociației „Sf. Ioan Teologul”
După mesajul Părintelui Mitropolit, primarul comunei Turburea, Ion Bârcă, în calitate de gazdă a congresului, a adresat cuvintele de bun-venit tinerilor olteni, exprimându-i totodată susținerea pentru acest proiect. La rândul său, fratele James, delegat al comunităţii din Taize, la întâlnire, a prezentat un scurt film despre preocupările tinerilor care vizitează abaţia franceză. La finalul discursurilor, în semn de prețuire pentru ajutorul şi implicarea în desfășurarea activităţii cu tinerii, diaconul Ovidiu Cuncea, primarul Ion Bârcă, fratele James şi prof. Tizziano Salvaterra din Italia au primit câte o diplomă de participare şi o icoană cu Maica Domnului din partea Asociației „Sfântul Ioan Teologul”, semnată de IPS Părinte Irineu.
Program artistic organizat de tineri
Cea de a doua parte a întâlnirii a început prin împărțirea tinerilor în șase grupuri de lucru. În cadrul fiecărui grup, coordonat de un preot şi un profesor de religie, a fost analizată tema întâlnirii. A urmat programul artistic, în cadrul căruia au fost interpretate cântece populare, uşoare, folk sau patriotice. În calitate de invitați speciali la întâlnire, membrii Grupului psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei mitropolitane din Craiova, a susţinut un program de muzică bizantină şi corală. Întâlnirea s-a încheiat prin prelegerea prof. Tizziano Salvaterra, originar din provincia italiană Trento, care le-a vorbit tinerilor despre „Misiunea organizaţiilor de tineret în Italia”. Domnia sa este coordonatorul mai multor grupuri de tineri şi totodată un vechi colaborator al Sectorului Cultural al Arhiepiscopiei Craiovei. Au urmat concluziile generale ale întâlnirii, dezvoltate în plen de reprezentanţii celor şase grupuri de lucru.
Congresul tinerilor ortodocşi din Mitropolia Olteniei a fost organizat de Asociaţia „Sfântul Ioan Teologul”, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, împreună cu Primăria Turburea, Protopopiatele Târgu-Cărbuneşi, Târgu Jiu Sud şi Târgu Jiu Nord şi ASCOR, filialele Craiova şi Târgu Jiu.
Arhid. Ioniţă Apostolache
sursa: MitropoliaOlteniei.ro