CUVÂNTUL IERARHULUI

POCĂIȚI-VĂ, CĂ BUN ESTE DOMNUL!…

Duminica a V-a din Post

(a Sf. Maria Egipteanca)  – Marcu 10, 32-45

Dacă duminica trecută evanghelia ne îndemna la credință, post și rugăciune pentru împlinirea minunii pe care o așteptăm cu toții de la Dumnezeu în aceste zile grele, duminica de azi ne cere POCĂINȚĂ. Și ne dă și două modele demne de urmat:

– pe femeia cea păcătoasă din evanghelie și

– pe Sfânta Maria Egipteanca.

Exemplul comun al acestor două femei de moravuri uşoare ne încredințează că nu există păcat care să întreacă bunătatea Domnului; nu există fărădelege care să-L poată „răpi” pe Dumnezeu de la noi. Este, dacă vreţi, o „lecție” pentru toţi aceia care gândesc la modul: „Păi, la câte păcate am făcut eu, nu mă mai iartă pe mine Dumnezeu!…” Blestemată resemnare această gândire, pentru că nu este decât un mod de a-şi semna singuri sentinţa la iad.

Cele două modele de astăzi ne asigură că orice blestemăţie am fi săvârşit, dacă vom înţelege să ne pocăim − să ne îndreptăm greșelile, adică, și să nu mai păcătuim − Hristos este gata să ne primească, precum Însuși ne-a promis: „Pe cel vine la Mine nu-l voi scoate afară” (In. 6, 37).

Păcătoasa din evanghelie, încheind-o cu păcatul, a venit la Iisus, I-a spălat picioarele cu lacrimi, I le-a șters cu părul capului ei și apoi I le-a uns cu mir de mare preț, în chip de penitență și jertfă. Pentru aceasta, Domnul nu numai că i-a primit pocăința, dar a şi lăudat-o gazdei atât de bănuitoare şi lipsită de ospitalitate.

Cealaltă femeie, Sfânta Maria Egipteanca, după ce s-a prostituat 17 ani de zile, ajungând la Locurile Sfinte a trăit o mare revelaţie, în urma căreia s-a schimbat cu desăvârșire. S-a retras în pustia Iordanului și a petrecut 47 de ani în rugăciune, în post, în meditaţie sfântă, plângându-şi păcatele. Așa a ajuns ea ca, atunci când se ruga, să se ridice până şi fizic în văzduh − atât de mult i se înduhovnicise trupul întinat mai înainte cu necurăția.

Aceste femei păcătoase au ajuns, în cele din urmă, să fie pictate pe pereţii bisericilor, iar noi să ne închinăm lor, pentru ca să înţelegem că în Împărăţia lui Dumnezeu pot ajunge toţi oamenii dacă, la un moment dat, într-o clipă de har, înţeleg să o termine cu păcatul și să se schimbe; să se transforme adică, prin post, prin rugăciune, prin milostenie, prin spovedanie curată, prin unirea cu Hristos în Sfânta Împărtășanie – într-un cuvânt, prin POCĂINȚĂ.

Dragii mei,

Duminica aceasta este o invitaţie la încredere în bunăvoinţa şi milostivirea lui Dumnezeu, mai ales acum când umbra morții s-a abătut asupra noastră atât de cumplit. Am păcătuit prea mult?… L-am supărat prea tare pe Dumnezeu? Am devenit prea egoiști, prea indiferenți la glasul Lui și prea nesimțitori întreolaltă? Eu cred că da! Dacă Dumnezeu ne încearcă acum cu molima aceasta care afectează, iată, întreaga omenire, o face și pentru lipsa noastră de pocăință. Da! Este nevoie de pocăință mai mult decât orice acum când, pentru mulți semeni de-ai noștri, desfrânarea a ajuns nu prilej de convertire – ca în cazul celor două femei − ci țintă și scop în viață. Ba încă unii luptă să o și legalizeze: sub toate formele posibile, în orice condiții și cu orice preț − continuând să se mai închine și astăzi zeițelor Venus și Afrodita −, iar alții s-au cufundat și mai adânc în negura păcatelor, până la Sodoma și Gomora…

Ne mai mirăm, atunci, că Dumnezeu Și-a întors fața Sa de la noi?!… Nu înțelegeți că Dumnezeu iubește virtutea și urăște necurăția? − „Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea!” (Ps. 44, 9) Nu vedeți că, fără El, omul înnebunește și este capabil să distrugă lumea cu virusul acesta contagios? Haideți, dar, să ne întoarcem cu toții la Dumnezeu, ca oarecând fiul cel desfrânat (Lc. 15, 17-21), ca păcătoasa din evanghelia de azi și ca Maria Egipteanca, și bun este El să ne ierte păcatele ca acelora, ridicând de la noi această năprasnică plagă ce ne îngrozește! Haideți să fim din nou copiii Lui, prețuindu-I cum se cuvine creația și împlinindu-I cu devotament poruncile! Haideți să-L lăsăm pe El să guverneze din nou lumea și viața noastră, încetând a ne mai considera noi stăpâni ai noștri și ai lumii! 

Dumnezeu să ne asculte ruga și să ne primească pocăința!

 † SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei și Romanaților