HRISTOS A ÎNVIAT, IAR NOI MURIM?

Pastorală la învierea Domnului

† S E B A S T I A N

Cu darul lui Dumnezeu Episcop al Slatinei şi Romanaţilor,

Iubitului nostru cler şi popor har, pace şi milă

de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

iar de la Noi arhiereşti binecuvântări!

Preacucernici şi Preacuvioşi Părinţi,

Preacuvioase Maici,

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Hristos a înviat acum două mii de ani din mormânt, biruind pe cel mai mare duşman al vieţii – moartea – arătând astfel că El este Stăpân nu numai peste viaţă, ci şi peste moarte: „Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău” (1 Cor. 15, 55). Şi acest lucru ne îndreptăţeşte pe noi creştinii ca, atunci când ne îngropăm morţii, nu doar să plângem pentru durerea despărţirii, dar şi să sperăm că moartea nu este dispariţie definitivă, pierdere în neant ori trecere în nefiinţă, ci renaştere într-o Viaţă nouă.

Hristos a înviat din morţi, prădând şi pe cel mai mare duşman al libertăţii noastre –  iadul – arătându-Se astfel Mântuitor „celor ce şedeau în întuneric şi în umbra morţii” (Luca 1, 79): „Unde îţi este iadule biruinţa?”[1]. Şi acest lucru a adus bucurie strămoşilor aflaţi sub blestem şi care petreceau în iad, aşteptându-L pe Mesia, Cel ce avea „să ridice păcatele lumii” (Ioan 1, 29).

În sfârşit, Hristos a înviat din morţi, sfidând şi pe cel mai mare duşman al virtuţilor noastre – păcatul – arătând astfel nu numai că acesta poate fi biruit, ci şi că, prin viaţa bineplăcută lui Dumnezeu, noi putem moşteni viaţa de dincolo, pentru a împărăţi împreună cu Hristos Cel Înviat.

Dreptmăritori creştini,

Hristos a biruit moartea, şi iadul, şi păcatul, eliberându-ne din robia lor şi arătându-ne tuturor calea veşnicei vieţi, împărtăşindu-ne binecuvântarea deplinei libertăţi şi descoperindu-ne adevăratele virtuţi, cu preţul propriei jertfe. Şi, nu ar fi mai mare tragedie pentru omenire decât aceea ca Mântuitorul Hristos să fi murit în zadar, nu şi pentru noi; să fi golit iadul doar pentru a se umple iarăşi şi să fi înfruntat păcatul doar pentru ca noi să-l îmbrăţişăm apoi în mod voluntar.

De aceea, la acest praznic măreţ şi, totodată, răscolitor pentru întreaga noastră fiinţă, aş dori să ne întrebăm cu toţii: Hristos a înviat, iar noi murim? Putea-vom noi, oare – urmând exemplul Său – să înfruntăm păcatul, pentru a lucra virtutea? Putea-vom să prefacem moartea în Înviere şi să sfidăm iadul, pentru a ne sălăşlui în Împărăţia cea veşnică? Înţelegem noi de ce a murit şi a înviat Hristos? Am pătruns cu toţii semnificaţia acestui praznic, sau luăm de la el doar ceea ce ne convine şi ne place? Căci dincolo de bucuria mesei bogate de Paşti şi a revederii celor dragi, Învierea lui Hristos se vrea şi „Învierea” noastră, iar în Hristos nu vom învia până ce nu ne vom deprinde mai întâi a trăi potrivit învăţăturilor Sale şi a aborda creştineşte moartea, până nu vom râvni cu toată fiinţa noastră raiul în locul iadului şi până când nu vom prefera virtutea în locul păcatului.

De aceea, pe cei care nu aţi aşteptat cu pregătire sfântă acest Praznic; pe cei care îl consideraţi un simplu eveniment istoric, sau îl priviţi ca pe un „spectacol” bisericesc; pe cei care vedeţi în el doar o bună ocazie de petrecere cu mâncare şi băutură, ori un prilej de a vă reîntâlni cu cei apropiaţi; şi, mai ales pe cei cărora Paştele nu vă spune nimic, vă întreb astăzi: Hristos a înviat, iar noi murim? Pentru cine a înviat Hristos?

Iubiţi fii sufleteşti,

Nu există virtute fără biruinţă a păcatului şi nu va exista fericire veşnică fără luptă duhovnicească, după cum nu a existat Înviere fără biruinţa morţii! Şi Hristos „S-a făcut începătură” nouă[2], ca să ne arate că slujirea Lui nu este nici aniversare, nici spectacol, nici petrecere –  fie ea şi decentă, în compania celor dragi -, ci este pe rând angajament, luptă şi, în cele din urmă, biruinţă. Altfel, Hristos nu a murit şi nu a înviat şi pentru noi. Şi atunci, noi ce facem, murim? Căci Domnul ne-a arătat limpede că El este „şi Viaţa” (Ioan 14, 6), şi „Uşa”, şi doar „cine va intra prin El se va mântui” (Ioan 10, 9).

Nu este, aşadar, cale spre Înviere, decât numai „Îngroparea împreună cu El”[3]. De aceea, să murim păcatului şi să viem virtuţii! Să iubim dreptatea şi să urâm fărădelegea! (Ps. 44, 9) Să ducem viaţă bineplăcută Lui şi El „ne va învia şi pe noi în ziua cea de apoi” (Ioan 6, 40).

Să petrecem Sfintele Sărbători ale Paştilor asumându-ne cu toată fiinţa noastră lupta împotriva păcatului, ca să dobândim cununa virtuţilor şi, pătrunzând profund semnificaţia morţii şi Învierii Domnului, a deşertăciunii iadului şi a redeschiderii Împărăţiei celei veşnice, să ajungem şi noi a fi părtaşi tainei morţii şi Învierii Sale, Amin!

HRISTOS A ÎNVIAT!

Al vostru către Domnul rugător,

† SEBASTIAN

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor

---

[1] Sf. Ioan Gură de Aur, Cuvânt de învăţătură din noaptea Sfintelor Paşti

[2] ibidem

[3] Canonul Paştilor, cântarea a treia