LIBERTÉ, FRATERNITÉ, DAR NU ȘI EGALITÉ! DE CE?

DUMINICA A XVI-A DUPĂ RUSALII

Pilda talanților (Matei 25, 14-30)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Nu cred că evanghelia aceasta le-a plăcut prea mult revoluționarilor francezi de la anul 1789, promotorii devizei „liberté, egalité, fraternité!”, rostogolită copios (dar și inutil și în mod ipocrit) de către comuniști, mai târziu. Dumnezeu dăruiește oamenilor daruri în mod diferențiat – cinci, doi, respectiv un singur talant –, pentru ca la urmă să acorde surplusul tot celor care au dobândit cel mai mult. Astfel, Domnul pare mai degrabă discreționar decât egalitar, dacă nu cumva chiar… nedrept!

Oare, așa să fie?

Că Dumnezeu nu ne dăruiește tuturor daruri identice, în aceeași cantitate sau de aceeași calitate, este lucru cert. Dar, știți de ce o face? Pentru că nici noi nu suntem identici. O face potrivit meritelor, capacității, râvnei și disponibilității fiecăruia de a valoriza „talanții” primiți. În felul acesta Domnul, departe de a nedreptăți pe cineva, nu face decât să maximizeze aportul celor harnici sau vrednici pe de o parte, dar și să minimalizeze risipa, în cazul celor „vicleni și leneși”. Nedrept ar fi fost dacă, dăruind diferit, ar fi pretins, într-un final, tuturor la fel. N-o face însă, ci felicită și pe cel care a dobândit patru, ca și pe cel care a câștigat 10 talanți. De ce? Pentru că cere oamenilor nu egalitate, ci stăruință după putere și în funcție de talanții primiți în dar. Cât despre cel care și-a îngropat talantul în pământ, acela a cobit parcă, alegându-și singur… mormântul!

Înțelegeți așadar? Liberté, fraternité, dar nu și egalité, pentru că nu toți au aceeași capacité ori disponibilité pentru „travailler”…

Luați aminte și la pilda aceasta:

„Un maestru avea trei ucenici: Nicolae, George și Ioan. Și văzând el că nu-i poate ajuta să sporească mai mult în virtuți, i-a dus și i-a prezentat într-o zi unui pustnic cu viață sfântă, cerându-i să-i primească acela spre povățuire.

–Cum este Nicolae? l-a întrebat pustnicul.

–Chiar și cele mai luminate minți ar fi uimite de inteligența lui! i-a răspuns maestrul.

–Dar George, ce virtuți are?

–Determinarea și curajul lui întrec chiar și pe cele ale eroilor neamului.

–Dar Ioan, ce fel de băiat este?

–Hărnicia lui poate fi exemplu pentru oricine.

La auzul acestor vorbe, pustnicul se miră:

–Dacă Nicolae este atât de inteligent, George atât de curajos și Ioan atât de harnic, oare ce mai pot ei învăța de la mine?!

–Nicolae este inteligent, dar leneș, i-a spus atunci maestrul. George este curajos, dar nechibzuit, iar Ioan este harnic, dar invidios. Nicolae nu crede că inteligența nu-l face fericit pe leneș, George nu bănuiește că, fără prudență, curajul îl poate duce la pierzare, iar lui Ioan nici prin gând nu-i trece că hărnicia nu face casă bună cu invidia. Până când vor înțelege acestea, te rog să fii tu dascălul lor, iar ei învățăceii tăi, pentru că eu n-am putut scoate mai mult dintr-înșii!”

†SEBASTIAN, 

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor