Episcopia Slatinei și Romanaților

Liturghie arhierească la Mănăstirea Clocociov

Liturghie arhierească la Mănăstirea Clocociov

  • 09/04/2012

În Duminica Intrării Mântuitorului în Ierusalim, în ziua de 8 aprilie, Preasfinţitul Părinte Sebastian, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea Clocociov, hirotonind diacon pe tânărul teolog Florin Daniel Ene, pe seama Paraclisului Episcopal “Sfânta Treime” din Slatina.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfinţia Sa a ţinut un cuvânt de învăţătură în care a arătat înţelesul duhovnicesc al acestui praznic: „Din sărbătoarea de astăzi înţelegem că trebuie să ne bucurăm, chiar dacă bucuria ierusalimitenilor din vremea aceea era una străină de adevăr. Mai înţelegem că nu avem voie să fim atât de schimbători şi inconsecvenţi, precum contemporanii şi conaţionalii lui Hristos, care astăzi L-au ovaţionat, pentru ca peste doar câteva zile să se facă părtaşi crimei abominabile, cu acelaşi entuziasm strigând: „Răstigneşte-L! Răstigneşte-L, Pilate, pentru că ne-a înşelat!” Înţelegem să-L primim pe Hristos cu bucurie în inimile şi în viaţa noastră şi, odată ce L-am primit să-L păstrăm şi să nu-L trădăm, precum Iuda (Mt. 26, 25 şi 47), ori să ne lepădăm de Dânsul ca Petru (Lc. 22, 54 – 62), nici să-L părăsim asemenea celor care Îl slujiseră până atunci, dar L-au lăsat singur în faţa morţii. Să păstrăm în suflet această bucurie a zilei de astăzi, să fim consecvenţi faţă de Hristos, Care este „Rege”, iar nu răzvrătitor al maselor împotriva romanilor, aşa cum Îl credeau iudeii de atunci, ci „să-L primim ca pe Împăratul” prin excelenţă, Care a zis: „Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (In. 18, 36)”.

După slujba Sfintei Liturghii, împlinindu-se zece ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Protosinghel Visarion Coman, duhovnicul Mănăstirii Clocociov, Preasfinţitul Sebastian a săvârşit slujba Parastasului la mormântul aflat în incinta mânăstirii. Cu această ocazie a fost lansată cartea „Un chip al blândeţii – Părintele Visarion, duhovnicul de la Clocociov – Slatina”, pe care obştea a publicat-o. Aceasta conţine viaţa şi învăţăturile Părintelui, precum şi mărturii ale celor pe care i-a povăţuit în vremea petrecerii sale pe pământ.