Episcopia Slatinei și Romanaților

MĂNĂSTIREA BRÂNCOVENI

Hram: Adormirea Maicii Domnului

Izvorul Tămăduirii; Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil – bolniţă
Adresă: Comuna Brâncoveni, jud. Olt.
Tel: 0249/417244
Stareţă:
M-hia. Eufrosina Stanciu

~~~+~~~

Acces/Localizare

Este situată la 20 km sud-vest de Slatina, la sud de Piatra Olt, în zona şoselei Slatina-Caracal, şi la 6 km de halta Pârşcoveni, de pe linia ferată Piatra Olt-Caracal.

Istoric

Începuturile vieţii monahale de la Brâncoveni se pierd în veacurile îndepărtate ale istoriei, mânăstirea fiind refăcută în 1494 de către boierii Craioveşti. Cel mai vechi document de atestare păstrat este un act de danie din 1583, hrisovul din 1508 de care face amintire marele savant Nicolae Iorga nemaifiind găsit.

În 1570 jupâniţa Calea, străbunica domnitorului Matei Basarab, construieşte pe locul actualului paraclis o bisericuţă de lemn. În urma vindecării cu apa izvorului din incinta mânăstirii, în semn de mulţumire adusă lui Dumnezeu, Matei Basarab împreună cu nepotul său Preda Brâncoveanu − bunicul Sfântului Constantin Brâncoveanu − refac mânăstirea între anii 1634-1640, construind chiliile, turnul clopotniţă, casele şi beciurile domneşti, pictează ctitoria strămoşilor săi şi ridică ziduri de apărare, dând aşezământului un aspect de fortăreaţă.

Biserica mică, cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, a fost ridicată în anul 1700 şi a devenit ulterior bolniţă a mânăstirii. Aici s-au săvârşit slujbele religioase pentru monahii bolnavi şi răniţii de război adăpostiţi în vremuri grele pentru ţară. Pictura acesteia, o frescă în stil bizantin de o valoare inestimabilă, aflată în prezent în plin proces de restaurare, a fost realizată de meşterii Şcolii de la Hurezi, conduşi de artistul grec Constantinos.

De Brâncoveni, însă, s-a legat într-un mod cu totul special şi domnitorul Constantin Brâncoveanu, care şi-a petrecut vremea copilăriei şi a adolescenţei aici, în atmosfera specifică de rugăciune şi viaţă duhovnicească. În 1674, murind la Constantinopol Barbu, fratele său, acela a fost înmormântat aici. În 1688, doamna Stanca Brâncoveanu, mama domnitorului, reînhumează în pronaosul bisericii osemintele soţului său Papa (ucis la Bucureşti în anul 1655) şi ale lui Preda Brâncoveanu. După 44 de ani de văduvie curată, doamna Stanca adoarme întru Domnul la 66 de ani, aflându-şi şi ea odihna lângă Papa şi Preda Brâncoveanu, sub o frumoasă lespede de piatră cu stema familiei Cantacuzinilor − vulturul bicefal.

În amintirea celor dragi ai săi care odihnesc aici, Sfântul Constantin Brâncoveanu hotăreşte restaurarea mânăstirii. Fiii săi mai mari, Constantin şi Ştefan, au pus piatra de temelie a bisericii mari, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”. Construcţia acesteia a durat numai două luni, la 15 august 1699 fiind târnosită, deşi pictarea ei s-a încheiat abia în anul 1704.

După moartea mucenicească a domnitorului şi a fiilor săi, mânăstirea a fost supusă la grele încercări, fiind în mai multe rânduri ocupată de trupe străine şi prădată în timpul războaielor austro-turce şi ruso-turce. În anii 1721-1727 a fost tranformată în cazarmă austriacă, doamna Marica Brâncoveanu intervenind pe lângă împăratul habsburgic pentru eliberarea ei.

Avariată grav în urma cutremurului din 1837, biserica mare a fost parţial reclădită în anul 1842, sub stăreţia lui Teodosie din Trapezunt. După secularizarea averilor mânăstireşti din 1864 obştea se diminuează, în 1872 rămânând doar 4 vieţuitori. În 1876 a trecut la Domnul ultimul stareţ al mânăstirii, preotul Radu Şapcă din Celei, membru al Guvernului provizoriu de la Izlaz din 1848. Iniţial, acesta a fost înmormântat în partea de nord a bisericii, dar mai târziu osemintele i-au fost mutate în pridvor, unde i s-a ridicat şi o cruce mare de piatră. Către sfârşitul secolului al XIX-lea însă, viaţa de obşte în această mănăstire s-a stins, pentru a fi reluată abia în anul 1952, din păcate nu pentru mulţi ani. Tot atunci a fost adusă şi icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, îmbrăcată ulterior în argint.

Fericitul întru adormire Patriarh Iustinian s-a interesat îndeaproape de restaurarea mânăstirii, acordându-i un bogat sprijin material. Nemilosul decret 410 din 1959, însă, a avut repercusiuni şi asupra vieţii călugăreşti de aici, maicile fiind silite să părăsească mânăstirea, care apoi s-a transformat în azil. Tot atunci izvorul tămăduitor a fost mutat din faţa bisericii în afara incintei, aşa cum se vede până astăzi.

În anul 1975, Direcţia Monumentelor Istorice a început lucrările de refacere a caselor domneşti. Sfântul lăcaş s-a redeschis însă abia în anul 1985, ca mânăstire de maici, cu sprijinul Preasfinţitului Episcop Gherasim al Râmnicului, al Preasfinţitului Episcop Calinic al Argeşului şi al doamnei Elena Bărbulescu − sora preşedintelui Nicolae Ceauşescu. Tot atunci, s-au executat ample lucrări de restaurare a chiliilor, a turnului clopotniţă, a caselor domneşti şi a bisericii mari. Sub îndrumarea d-lui prof. Traian Zorzoliu, în fostele case domneşti s-a amenajat muzeul mânăstirii, iar în lapidariumul aflat în fostele beciuri domneşti au fost aduse diverse piese provenite de la unele biserici şi mânăstiri demolate în Bucureşti de către regimul comunist.

Biserica mare a mânăstirii, construită în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, cu pridvorul deschis, susţinut de opt coloane din piatră. Are o turlă pe naos (cea care a fost pe pronaos s-a dărâmat la cutremurul din 1837). Uşile masive, din lemn de stejar sculptat, cu o compoziţie minuţios compartimentată şi un modelaj bogat şi de mare rafinament, au fost sculptate de meşterul italian Giorgio Pesena Levin. Ancadramentele de la uşi şi ferestre alcătuiesc o adevărată dantelărie în piatră, închipuind frunze, flori şi ghirlande armonios echilibrate. Pisania are un registru ornamental sublim, cu motive vegetale. Pereţii exteriori, văruiţi în alb, sunt încinşi cu un brâu median, iar în partea superioară, aproape de streaşină, sunt înconjuraţi de trei rânduri de cărămizi aşezate pe muchie (dinţi de ferăstrău), încastrate în zid.

Astăzi mânăstirea are 36 de maici şi surori, stareţă este Maica Stavroforă Eufrosina Stanciu, iar slujitori sunt Ierom. Antonie Veselin şi Diac. Nectarie Veselin.

Fotografii

1. Turnul clopotniţă la sfârşitul sec. XIX | 2. Fotografie din anul 1985 | 3. M-rea. în anul 1985 | 4 . M-rea în anul 1985

1. Imagine generală (anul 2005) | 2. Imagine dinspre Nord | 3. Turnul clopotniţă | 4. Biserica mare şi clopotniţa

1 Paraclisul, ctitorie a Sf. Brâncoveni (1702) | 2. Văzut dinspre mânăstire | 3. Peisaj de iarna | 4. Paraclisul cu izvor

1. Corpul de chilii | 2. Curtea interioară | 3. Muzeul | 4. Imagine din foişorul muzeului

1. Fresca din biserica mare | 2. Catapeteasma | 3. Racla cu sfinte moaşte | 4. Fresca din Sf. Altar

1. Tablou votiv din biserica mare | 2. Sf. Constantin Brâncoveanu şi bunicul său, Preda Brâncoveanu |

3. Matei Basarab şi Doamna Marica Brâncoveanu | 4. Deisis, frescă din Paraclis

1. Martiriul Sfinţilor Brâncoveni, fresca în muzeu | 2. Ancadramentul uşilor bisericii, detaliu |

3. Beciurile domneşti | 4. Coloana de la Mânăstirea Văcăreşti, demolată

1.  Cântând la Liturghie | 2. Ora de muzică | 3. Ascultare de obşte

117-b-ora-de-muzica

1. La stupi | 2. Biblioteca | 3. Atelierul de pictură | 4. Atelierul de croitorie şi broderie

173-e-brodand

1. Lucrând în atelier | 2. Trapeza | 3. La izvorul Tămăduirii | 4. PS Sebastian slujind

173-b-lucrand-in-atelier 3-trapeza 316-b-la-izvorul-tamaduirii img_0916-a

1. Prescuri | 2. Sf. Constantin Brâncoveanu, icoană pe sticlă | 3. Căsuţă | 4. Mânăstirea, vedere generală

~~~+~~~

English Version

SHORT HISTORY OF BRANCOVENI MONASTERY

The Brancoveni Monastery was built before the 15th century by unknown founders. It was remade in 1494th by the Craiovesti boyars. The oldest document certifying this holy establishment is a deed of donation drawn up in 1583 by Lady Calea, the great grandmother of the ruler Matei Basarab. Nicolae Iorga, the greatest historian of our country, reminded in his works of a paper from 1508, which is lost now.

In 1570 Lady Calea, built an wooden church on the spot of the present chapel.

After the ruler Matei Basarab had recovered using the water from the Healing Spring (which it is still running), he built the bell tower (a defensive tower), the royal cellars and houses and the defensive walls in front of the great church. He remade the monastery between 1634-1640. He also repainted the churches built by his predecessors, the Craiovesti Boyards. Since that time till now the Healing Spring has been cured many people who prayed with faith to the Mother of God, the Theotokos.

The ruler Constantin Brancoveanu rebuilt the great church in 1699 and the chapel in 1700 on the spot of the ancient churches (which he had demolished). The feast day of the great church has been the Dormition of Theotokos. The doors are from oak wood and the doorframe is from marble and it has vegetal adornments. They were carved in Brancovenian style by an Italian master, Giorgio Levino Pessena.

In the pronaos of the great church are buried Stanca Brancoveanu, Constantin’s Brancoveanu mother, his father Papa who was killed in a revolt, his grandfather Preda, who was killed too, in 1658 at Targoviste, and his brothers. In the porch are buried the abbot Teodosie Trapesintios, the priest Gheorghe and the priest Radu Sapca, who participated at the 1848 revolution. He was the last abbot of the Brancoveni Monastery. He died in 1876 when he was 86.

The church was renovated and repainted in 1842 by the abbot Teodosie, after the earthquake from 1837, which demolished the tower of the pronaos and a part of the upper floor of the bell Tower. The painting was remade by Nicolae Polcovnicu, Matei Catulescu, Vasile Mateescu. This earthquake damaged the royal rooms and the cells.

The small church it is an infirmary church, named “Bolnitza”, and was used for sick monks and men who were wounded during the wars.  The painting is very valuable; it was realized during 1700-1702, and it is an expressive fresco in Byzantine style. It was painted by the masters of Hurezi

School, directed by Constantinos, a Greek artist. The original iconostasis of the small church has not been preserved.

The royal rooms were made during 1634-1640 by the voivode Matei Basarab. Today they shelter the Monastery’s Museum.

After Constantin Brancoveanu with his 4 sons were beheaded at Constantinopol for not converting to Muslim religion, the monastery was occupied by Austrian troops and later by Ottoman troops and the monks were driven away. Lady Marica, the widow of Saint Constantin Brancoveanu, obtained from the Austrian Emperor the liberation of the monastery, which had been turned into Austrian barrack for 6 years.

After the secularization from 1864 of the monastic estates this community remained without livelihoods and since 1880 there were no monks, but in church the Divine Liturgy was officiated by priests every Sunday and feast day. A psychiatric asylum was organized in the monastery’s cells.

The monastic life was resumed in 1952. The priest of the new nunnery  brought the icon of the Mother of God which is a copy of the wonderworking icon from Dalhauti Monastery (in Vrancea County) , a copy of Luca’s Evanghelist icon too.

As a result of 410th decree of 1959, that forced all the monks and nuns younger than 50 years to return in the civil life, the nuns were driven away by the communist ruling and again an asylum dwelled in the monastery.

The Brancoveni Convent was reestablished in 1985. The cells were renewed and the picture of the great church was restored between 1993 -1998. In the church are parts of the holy relics of: St. Apostle Andrew, St. Hierarch Nicholas, St. Hierarch Haralampos, St. Hierarh Spiridon, St. Hierarh Nectarie from Eghina, St. Martyr Panteleimon, St. Andronic, St. Iona from Kiev, St. Martyr Mina, St. John Jacob from Hozeva, St. Seraphim from Sarov, St. Paisie from Neamţu Monastery, St. John Hrisostom, the 14.000th infants who were killed by Herod, St. Martyr Kiriaki, St. Teophil the lunatic for Christ, St. Anthony from Iezeru, St. Martyrs from St. Sava and St. Teodosie Monasteries.

The Divine Liturgy is served in the Brancoveni Monastery  almost every day.

THE WONDERWORKING  ICON OF THEOTOKOS

The silver bound Icon of Theotokos from the great church is wonderworking. It is a copy of the wonderworking Icon of Dalhauti Monastery. The latter is a copy of another icon too, which was painted by the Apostle and Evangelist Luca himself.

The icon of Dalhauti Monastery was brought from Jerusalem in the XVth century by a Moldavian elder. On his way back to the country, while he was passing through Constantinopol, recently conquered by Turks, he was caught by them and imprisoned, and the icon was cut with a hatchet and was thrown into a stable.

When it was cut, the icon bled and in that night the horses from the stable killed each other. The elder tried to persuade the Turks to give him back the icon. But the Turks beat him and decided to kill him. A Romanian, who was forced to become a Turk and who had to kill the elder, spared his life and released him.

Turned back in the country the elder heard that all his family was murdered by Turks. Praying on the shore of the Black Sea, the elder saw the icon, which was surrounded by light and was coming above the sea. It was the same icon, which he was forced to leave in Constantinopol. The place, were it had been cut by hatchet, closed like a healed wound. The elder took the icon and brought it to Dalhauti Monastery, where it has been making many miracles.

In 1952 the Brancoveni Monastery was reestablished as a nunnery and the priest who had to serve here was called from Dalhauti Monastery. He wanted very much a copy of the wonderworking icon and brought it to Brancoveni convent. The icon have been proving during the years to be a wonderworking icon, too. It have been helped all people who pray with faith and pure heart to the Mother of God.

~~~+~~~

Francaise

Court exposé historique du Monastère Brâncoveni

En 1494 le monastère a été reconstruit par les boyards Craioveşti mais il était populé par les moines beaucoup plus avant sa reconstruction. Un acte de donation de 1583 est le plus ancien document existant à présent, car le document de 1508 dont Nicolae Iorga parle dans ses écrits n’a pas été trouvé.

En 1570 la maîtresse Calea, l’arrière grand-mère de Matei Basarab, construit une petite église en bois sur la place de la chapelle d’aujourd’hui.

Matei Basarab refait le monastère entre 1634 – 1640 comme effet de sa guérison avec l’eau de la Source Guérisseuse qui coule encore à présent. De pair avec Preda Brâncoveanu, le grand-père de Saint Constantin Brâncoveanu, ils construisent les cellules et la tour du clocher, les maisons et les caves princières qui existent à présent, les églises de ses ancêtres sont peintes et ils bâtissent des murs de défense, en lui conférant un aspect de forteresse.

En 1674 le frère de Constantin Brâncoveanu, Barbu, meurt à Constantinople et il est enseveli au monastère Brâncoveni. En 1688 la madame Stanca Brâncoveanu naît Cantacuzino, la mère de voïvode, rein hume dans le pronaos de l’église les ossements de Papa et de Preda Brâncoveanu qu’elle apporte de Bucureşti, respectivement de Târgovişte.

Après 44 ans de veuvage en pureté, la madame Stanca meurt à l’ âge de 66 ans et elle est ensevelie près de son mari Papa et de son beau-père, Preda Brâncoveanu, dessous d’ une belle dalle en pierre portant l’ emblème de la famille Cantacuzino, l’ aigle bicéphale.

A la mémoire de ses chèrs parents qui dorment leur dernier someil ici, Saint Constantin Brâncoveanu décide de restaurer le monastère. Ses fils plus âgés, Constantin et Ştefan poseront la pierre de fondation de l’église portant le patron de « L’enterrement de la Vierge », reconstruite entièrement sur la place de l’autre. Une année plus tard il construira la chapelle d’aujourd’hui qui sera destinée pour les malades du monastère. Sa peinture, une fresque en style byzantin qu’on conserve jusqu’ à présent, e été réalisée par les maîtres de L’ École de Hurezi, conduits

par l’artiste grec Constantinos. Dans le pronaos il y a le tableau votif avec les fondateurs, peint quand Saint Constantin Brâncoveanu vivait encore.

Après la mort de martyr du voïvode, le monastère a été soumis à des moments très difficiles étant plusieurs fois occupé par des troupes étrangères et dépouillé pendant les guerres Autriche – Turcs  et Russe – Turcs.

Gravement détériorée après le séisme de 1837, l’église sera refaite en 1842, sous le prieur Teodosie de Trapezunt. La peinture sera réalisée par Nicolae Polcovnicu, Matei Cătulescu et VM.

N’ayant pas moyens de vivre après la sécularisation de la fortune de abbatiale de 1864, le nombre de moines se diminue devenant en 1874 de 4.

En 1876 meurt le dernier prieur du monastère, le prêtre Radu Şapcă de Celei, membre du gouvernement provisoire de Izlaz en 1848. La vie en collectivité, finie pratiquement à la fin de XIX-ème siècle sera reprise en 1950, mai seulement pour quelques années. Pendant cette période le prêtre confesseur apportera l’icône de la Vierge qui fait des miracles, aujourd’hui elle est recouverte d’argent. Le décret de 1959 obligera les moines sous 55 ans et les nonnes sous 50 ans de se retourner à la vie laïque.

Transformé en asile pour les vieux et ensuite abandonné, le monastère a été ouvert de nouveau en 1985 mais cette fois ci pour les nonnes. On a restauré les cellules, le clocher, les maisons princières et l’église grande. La vie monacale a repris son cours normal.

~~~+~~~

Harta:

Sursa: Manastirea Brancoveni & MonasteryMap v1 by E-mistic