Episcopia Slatinei și Romanaților

16

MÂNĂSTIREA MĂINEŞTI

Hram: Acoperământul Maicii Domnului

Adresă: Str. Sat Măineşti, loc. Balş, jud. Olt
tel: 0249-450.089
Stareţă: M-hia Magdalena Coţandra

~~~+~~~

ACCES/ LOCALIZARE

Mănăstirea Măineşti este situată pe frumoasa vale a Olteţului, între dulci coline cu deschidere spre răsărit, la 2 km sud de oraşul Balş. Credincioşii care se deplasează cu trenul pot scurta drumul mergând din gara Balş în direcţia Craiova, pe lângă calea ferată, până ce trec podul peste Olteţ, apoi, la stânga, pe lângă abator, prin cătunul Măineşti, până în sudul acestuia şi, pe dreapta, situată pe o colină înaltă de 15 m, se vede biserica mănăstirii.

ISTORIC

Mânăstirea Măineşti este situată pe valea Olteţului, la periferia oraşului Balş, primul locaş fiind ridicat între anii 1742-1743, de către ispravnicul Matei Bârzeanu. Era o mică biserică din lemn cu pereţii de nuiele, ce avea hramul „Sfinţii Voievozi”, şi pe care ctitorul a închinat-o Episcopiei Râmnicului, ca metoc, pentru ca ulterior ieromonahul Partenie din Balş să o înzestreze cu o vie în dealul Găineştilor şi alte moşii.

Stricându-se această bisericuţă, în anul 1805 chir Popa Nicolae postelnicul, Ioanichie Preda şi postelnicul Nicolae Măinescu au început construcţia unui nou lăcaş, din cărămidă şi piatră, ce a fost finalizat la 29 septembrie 1809. În anii 1810-1812 biserica a fost pictată, iar la sfinţire a primit hramul Sfântul Ierarh Nicolae. O însemnare din 17 mai 1813, a logofătului Ion Măinescu, atestă, de asemenea, zidirea acestei biserici.

Se ştie că pe plaiurile Olteţului a haiducit Iancu Jianu. Ei bine, în articolul „Monumente istorice de pe valea Olteţului”[1], Petre Pandrea arată că haiducii lui Jianu s-au retras şi s-au călugărit în biserica schitului, după ce căpitanul lor s-a lăsat de haiducie, în anul 1818. Acest fapt a fost preluat şi de folclorul local, aşezământul fiind cunoscut ca „Schitul Haiducilor”.

Prin plecarea călugărilor greci, care au vieţuit o perioadă de vreme aici, schitul a fost desfiinţat, iar biserica acestuia a devenit parohială. Rămânând izolată însă, întrucât populaţia din jur s-a tot retras, nu s-a mai ocupat nimeni de ea şi a rămas părăsită. Abia după o sută de ani de la înfiinţare apar în jurul ei câteva zeci de familii. Din cauza stării necorespunzătoare, în anul 1926 biserica schitului a fost închisă. În 1930, preotul Ioan Ochişor i-a făcut unele reparaţii, acoperind-o cu tablă, iar în 1941 s-a redeschis şi a fost numit aici preotul refugiat din Basarabia, Pavel Mateevici. Acesta i-a adus la rândul său unele reparaţii, dar după câţiva ani a plecat şi el, biserica rămânând din nou în paragină, până în anul 1979, când a fost renovată iar.

Construită în formă de navă, din zid de cărămidă gros de 70 cm, aceasta este prevăzută cu pridvor, iar catapeteasma este din zid. Naosul este delimitat de pronaos printr-un zid de cărămidă care are pe mijloc o deschidere cât o uşă şi două deschideri laterale mici. Deasupra naosului se află o turlă oarbă în formă octogonală, în exterior având opt ferestre înalte şi înguste. Intrarea în pronaos se face printr-o uşă masivă din stejar, simplă, aşezată în partea de vest. Pridvorul este deschis, susţinut de patru coloane masive în faţă şi două în spate, cuprinse în zidul pronaosului. Pardoseala este din duşumea de scândură, iar acoperişul din tablă zincată. Faţadele exterioare sunt văruite în alb şi au un brâu median simplu.

Pictura, realizată între anii 1810-1812, a fost executată parte în tehnica fresco, parte în tempera. La portretele ctitorilor, precum şi la celelalte tablouri votive din interior, se observă că în costumele de epocă apar şi elemente specifice portului popular românesc. Paleta zugravilor s-a rezumat la câteva nuanţe de roşu, albastru, gri, puţin verde şi galben, predominând încadraturile şi brâiele cu linii negre şi roşu închis.

Pe zidul de sud al pronaosului sunt portretele ctitorilor: jupân Tănasie, preoteasa Ancuţa, jupâniţa Măriuţa postelniceasa, jupân Ion postelnicul, preoţii Mihai şi Nicolae. Pe zidul de vest sunt preoteasa Stanca, preotul Nicolae Măinescu, care ţine biserica împreună cu jupân Enache, postelnicul Măinescu şi jupâneasa Sanda postelniceasa, iar pe zidul de nord se află Iordache, Preda şi Nicolae logofăţii, fraţii Păunei logofeteasa.

În anul 1996, pe locul fostului Schit al Haiducilor s-a reînfiinţat Mânǎstirea Măineşti, cu hramul Acoperǎmântul Maicii Domnului. Şi, preluându-se şi amplasamentul taberei şcolare care se instalase între timp aici, prin grija PS Irineu Slǎtineanul – Arhiereu Vicar al Episcopiei Râmnicului s-a pus un nou început de viaţǎ cǎlugǎreascǎ. Astfel, cu sprijinul deosebit de preţios al familiei Gheorghe şi Maria Nae din Slatina, în anii 2004-2005 s-a construit noua biserică, iar în anul 2009 noul corp de chilii de alături.

Astăzi în obştea mânăstirii vieţuiesc 7 monahii, stareţă fiind M-hia Magdalena Coţandra, iar duhovnic Ierom. Alexie Codescu.



[1] Vezi ziarul Oltul, an I, nr. 101/ 16 iunie 1968.

~~~+~~~

Fotografii

~~~+~~~

Harta

Sursa: MonasteryMap v1 by E-mistic

Lasă un răspuns