Pelerinaj CAPADOCIA și TURCIA – 15-23 octombrie (9 zile) – 430 euro/ pers.
PELERINAJ ÎN CAPADOCIA ȘI TURCIA
15-23 octombrie 2019
Ziua 1: Slatina – Canakkale (880 km)
Plecare din Slatina la ora 5.30, din fața Catedralei Episcopale, pe ruta Turnu Măgurele – Nikopole, trecere prin Valea Trandafirilor – Capitan Andreevo (Bulgaria) – Kapikule (Turcia) – Edirne (fostul oraş Adrianopol, întemeiat de împăratul roman Hadrian). Traversăm Strâmtoarea Dardanele cu feribotul spre Canakkale. Cazare și cina vor fi la un hotel în zona Canakkale.
Ziua 2: Troia – Pergam – Izmir – Kusadasi (430 km)
Mic dejun. Vizităm ruinele vechilor cetăți Troia I – IX – primul oraș a fost fondat în mileniul III î.Hr. Continuăm cu Pergam, oraș care este amintit și în cartea Apocalipsa. Se vizitează Templul lui Serapis, prima biserică dedicată Sfântului Proroc Ioan, cunoscută astăzi ca și Curtea Roșie. Trecem prin Izmir, care în vehcime se numea Smyrna. Cetatea a fost păstorită de Sfântul Policarp, cel care este de fondatorul orașului. Cazare și cina vor fi la un hotel în zona Kusadasi.
Ziua 3: Cetatea Efes – Pamukkale (225 km)
Mic dejun. Se vizitează Cetatea Efes. Aici se pot vedea ruinele Bibliotecii lui Celsus, marelui teatru în care a predicat Sfântul Apostol Pavel, Biserica Maicii Domnului – în care s-a ţinut Sinodul III Ecumenic în anul 431. Se face apoi deplasarea către Casa și Izvoarele Maicii Domnului (conform tradiţiei creştine, Maica Domnului a fost adusă în Efes de către Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul, la scurt timp după Învierea Mântuitorului). Ne vom închina la mormântul Sfântului Ioan Evanghelistul (ruinele impresionantei biserici bizantine din Efes închinate Sfântului Ioan Teologul marchează locul unde, potrivit tradiției, acesta ar fi fost înmormântat). Ne vom deplasa apoi la coloanele Templului zeiţei Artemis (una dintre cele 7 minuni ale lumii). Cazare și cina vor fi la un hotel în Pamukkale.
Ziua 4: Cetatea Hierapolis – Pamukkale – Cappadocia (610 km)
Mic dejun. În Pamukkale se vizitează Necropola și Cetatea Hierapolis (anticul oraş grecesc Ierapolis – oraşul sfân). Ne vom urca spre biserica ridicată pe locul unde Sfântul Apostol Filip a fost martirizat, dar şi presupusul mormânt al Apostolului, nou descoperit de către arheologii turci (se află pe culmea unui deal, în afara zidurilor cetăţii). Vom coborî apoi pe terasele calcaroase cu apă termală (fenomen unic în lume, coborârea nu este periculoasă însă va necesita atenție). Cazare și cina vor fi la un hotel în zona Urgup/ Ortahisar.
Ziua 5: Cappadocia (100 km)
Mic dejun. Se va vizita Muzeul în aer liber Goreme (acest muzeu adăposteşte mănăstiri şi biserici săpate în tuf vulcanic și chilia în care a locuit Sfântul Vasile Cel Mare; în perioada romană această zonă a devenit casă pentru creştinii prigoniţi), vom pătrunde în oraşul subteran Kaymakli (a servit ca adăpost în vreme invaziilor arabe din 780 – 1180 şi mongole din sec. XIV; vom coborî în galeriile oraşului la o adâncime de cca. 20 m), se va admira panorama Văii Gyuvercinlik (Valea Porumbeilor) şi va fi vizitat Uchisar (unde se află chilia Sfântului Simeon Stâlpnicul), se va vizita un atelier de ceramică situat sub pământ şi care se întinde pe o suprafaţă de 4000 mp., apoi ieslea unde a vieţuit şi s-a nevoit Sfântul Ioan Rusu. Cazare și cina vor fi la un hotel în zona Urgup / Ortahisar.
Ziua 6: spre Istanbul (775 km)
Mic dejun. Plecare spre Istanbul (vechiul Constantinopol). Oficial a primit denumirea turcă de Istanbul la 28 martie 1930, până atunci păstrându-și pe plan internațional numele antic și tradițional de Constantinopol. Istanbul este cel mai mare oraş al Turciei și singurul din lume întins pe două continente. Urmăm apoi traseul Aksaray (important punct în antichitate pe Drumul Mătăsii) – Ankara (cunoscută sub numele de Angora până în anul 1930 și Ancyra în perioada clasică; este capitala Turciei și al doilea cel mai mare oraș al țării, după Istanbul) – Istanbul. Cazarea va fi în Istanbul.
Ziua 7: Istanbul – tur pietonal (Biserica Sfânta Sofia, Palatul Sultanilor Topkapî, Moscheea Albastră)
Mic dejun. Se va vizita Catedrala Sfânta Sofia (prima biserică de pe acest loc a fost construită de împăratul Constantin cel Mare în anul 325), Palatul Sultanilor Topkapî (actualul Muzeu Naţional al Turciei, care adăposteşte exponate unice: mâna dreaptă a Sfântului Ioan Botezatorul, sabia lui Ştefan cel Mare), Moscheea Albastră(cea mai mare moschee din Istanbul, singura cu 6 minarete), Basilica Cisterne ( “Palatul scufundat”, a fost construită ca un rezervor de apă pentru a alimenta palatal imperial), locul fostului Hipodrom, unde acum se află: Fântâna lui Wilhem II, Obeliscul Egiptean, Coloana Şerpuită, Coloana lui Constantin Porfirogenetul. Moment de răgaz în Bazar Bayazid pentru cumpărături și suveniruri. Cazarea va fi în Istanbul.
Ziua 8: Istanbul – tur ecumenic
Mic dejun. Ne vom închina în Mănăstirea Izvorul Tămăduirii (în turcă Mănăstirea Balîklî, prima biserică a fost construită de împăratul Leon I Tracul), apoi în Biserica Românească “Sfânta Muceniţă Paraschevi”, (ctitorie a Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, închinare la moaştele Sfintei Arghira şi Sfântul Nifon Patriarhul Constantinopolului, prăznuit pe 11 august). De asemenea, vom vizita și Patriarhia Ecumenică (ne vom închina la moaştele Sfântului Grigorie Teologul și Sfântului Ioan Gura de Aur; tot aici se află și o bucată din coloana de care a fost legat Iisus Hristos când soldaţii romani l-au biciuit şi l-au torturat. Alte două bucăţi din această coloană se află în Ierusalim şi în Roma. Se crede ca aceasta a fost adusă aici de către Sfânta Elena după pelerinajul făcut în Ţara Sfântă). Vom vizita și Biserica Vlaherne (loc unde Maica Domnului s-a arătat când oraşul era asediat şi a lăsat asupra lor acoperămânul său.
Opţional: croazieră pe Bosfor, în care se pot vedea diverse obiective aflate pe malul European sau Asiatic. Cazarea va fi în Istanbul.
Ziua 9: Istanbul – Slatina (820 km)
Mic dejun. Având în minte și în suflet pe sfinții capadocieni și frumoasele locuri vizitate, pornim spre România, sosire făcându-se la Craiova în funcţie de traficul auto și formalităţile vamale.
Preț: 430 euro/ pers.
Cazare se va face în cameră dublă pentru un grup de 40 persoane.
Suplimentul de cameră single este de 175 euro
Contact: Pr. LAURENȚIU FLOREA
Tel.: 0787.809.097
Servicii incluse:
- transport cu autocar,
- 8 nopţi de cazare în camere duble la hoteluri 3* (clasificare locală),
- 8 mic-dejun-uri,
- 5 cine,
- ferry-boat către Canakkale,
- preot însoțitor de grup din partea agenției,
- însoțitor de grup din partea agenției.
Servicii neincluse:
- taxe intrări obiective (aproximativ 115 euro/ pers. – se plătește în Turcia),
- ghid local (aproximativ 35 euro/ pers. – se plătește în Turcia),
- excursiile opţionale (croazieră pe Bosfor – aproximativ 10 euro/ pers. – se plătește în Turcia),
- taxe de stațiuni și orașe.
Bine de știut:
- Minorii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii pentru a fi lăsaţi să iasă din ţară:
- să călătorească cu cel puţin un adult însoţitor;
- să aibă asupra lor acordul ambilor părinţi (sau al părintelui care nu-i însoţeşte) legalizat la notariat;
- adultul care-i însoţeşte, în cazul în care acesta nu este unul dintre părinţi, trebuie să aibă cazier judiciar pe care să-l prezinte la frontieră).
- Programul acţiunii poate fi modificat de către conducătorul de grup, ca ordine de desfăşurare, sau se pot înlocui unele obiective sau hoteluri, funcţie de anumite situaţii speciale.
- Categoria hotelurilor şi a mijloacelor de transport este cea oficială pentru Turcia.
- Distribuţia camerelor la hotel se face de către recepţia acestuia; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie, asistat de însoţitorul de grup.
- Tariful pentru ferryboat este orientativ, acesta fiind valabil la data publicării programului; pot interveni modificări ale tarifului.
- Pentru anumite facilităţi din hotel sau din cameră, hotelierul poate solicita taxe suplimentare (minibar/ frigider, seif etc.); în momentul sosirii la hotel solicitaţi recepţionerului să vă informeze cu exactitate asupra lor.
- Aşezarea în autocar se face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor.
- Pentru călătorie este necesar paşaport valabil 6 luni de la data întoarcerii în ţară.
Notă:
- Autorităţile vamale îşi rezervă dreptul de a refuza intrarea pe teritoriul statului a oricărei persoane care nu prezintă suficientă încredere, chiar dacă aceasta a obţinut acordul pentru obţinerea vizei turistice. Agenţia de turism nu poate fi făcută răspunzătoare pentru astfel de situaţii, care nu pot fi depistate anterior plecării. Turistul îşi asumă riscurile de a-i fi refuzată intrarea şi, de aceea, este obligat să informeze agenţia asupra oricărui incident petrecut vreodată în afara graniţelor României, precum şi asupra oricărei tangenţe pe care o are cu statele în care are loc desfăşurarea pelerinajului.