Episcopia Slatinei și Romanaților

Premierea laureaţilor festivalului de colinde şi obiceiuri de iarnă „De la străbuni până la noi” – Caracal

  • 18/12/2008

Premierea laureaţilor festivalului de colinde şi obiceiuri de iarnă

„De la străbuni până la noi” – Caracal

Miercuri, 17 decembrie, a avut loc în oraşul Caracal premierea laureaţilor festivalului de colinde şi obiceiuri de iarnă „De la străbuni până la noi”, ediţia  a XII-a.

La festivitate a concertat şi grupul psaltic “Sfântul Constantin Brâncoveanu” al Episcopiei Slatinei, care a interpretat câteva colinde în manieră bizantină, specifice acestei perioade a anului.

Alături de oficialităţile locale prezente la manifestare, s-a aflat şi Preasfinţitul Părinte Sebastian, care a audiat corurile premiate şi a adresat un cuvânt de suflet caracalenilor, care au umplut esplanada din faţa primăriei, în pofida ploii ce s-a pornit pe neaşteptate.