Episcopia Slatinei și Romanaților

SOLUȚIILE PROBLEMELOR NOASTRE

  • 13/04/2024

SOLUȚIILE PROBLEMELOR NOASTRE

DUMINICA A IV-A DIN POST

(Vindecarea fiului lunatic – Marcu 9, 17-32)

CUVÂNTUL IERARHULUI

Evanghelia de azi se potrivește de minune problemelor cu care ne confruntăm și noi în prezent.

Un om era disperat. Nu-l putea ajuta nimeni. Nici chiar Apostolii n-au putut face nimic pentru copilul lui. Ceea ce, însă, n-au putut face oamenii, a făcut Dumnezeu, atrăgând atenția asupra a ceea ce mai trebuia pentru a se împlini minunea:

  • De poți crede, toate sunt cu putință celui ce crede!” – credință;
  • Acest neam de demoni cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune
  • și cu post.

Toate sunt cu putință celui ce crede” – ne spune Domnul −, dar mai trebuie și rugăciune și post. Practicăm noi acestea? Iată, am experimentat cu toții frica de virusul acela (Sars-Cov2) care a terorizat întreaga planetă în anii 2020-2022, iar autoritățile ne-au oferit atunci ca soluții salvatoare: protecția, distanțarea fizică (izolarea), masca, dezinfectantul și vaccinul. Ce ne învață Scriptura în astfel de momente critice?

Scriptura ne propune drept protecție credința: „În toate, luați platoșa credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile cele arzătoare… (Efes. 6, 16).

Scriptura ne cere izolare în rugăciune tainică: „Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Mt. 6, 6). Încă și „evanghelistul Vechiului Testament” ne îndeamnă: „Du-te, poporul meu, intră în cămările tale și închide ușa după tine; ascunde-te puține clipe, până când mânia va fi trecut!” (Isaia 26, 20).

Iar ca dezinfectant, Scriptura ne recomandă postul, care curățește (detoxifică) trupul, luminează mintea, încălzește inima și sfințește sufletul. 

Pentru noi, cei încredințați că „niciun fir de păr din capul nostru nu va pieri” fără știrea Domnului (Lc. 21, 18), aceste „măsuri de austeritate spirituală” sunt cu mult mai valoroase. Minunea pe care am așteptat-o și pentru care am implorat cu toții mila Domnului în decursul celor doi ani de pandemie nu s-a săvârșit doar cu măsurile de protecție recomandate de autorități. Nu! Crize de felul acela și ca cele militare, prin care trece lumea acum, nu pot înceta decât numai:

  • având drept protecție credința puternică în Dumnezeu, Cel care „poate oricâte voiește”;
  • prin retragere (izolare) în comuniune sfântă cu Domnul și protejându-ne cu masca cea duhovnicească a rugăciunii: „Pune, Doamne, strajă gurii mele și ușă de îngrădire împrejurul buzelor mele!” (Ps 140, 3);
  • ca dezinfectant folosind postul, ca cel care purifică întreaga noastră ființă;
  • iar ca „vaccin” – Sfânta Împărtășanie, Trupul și Sângele Domnului care, pătrunzând în toate mădularele noastre, ne poate „imuniza” la orice rău.

Dragii mei,

O cetate întreagă s-a arătat astăzi neputincioasă la durerea tatălui din evanghelie; numai Dumnezeu nu! Cuvintele Domnului, însă, ne sunt adresate și nouă. Avem noi credință în puterea Lui nemărginită? Și dacă da, însoțim noi această credință cu rugăciune, post și Cuminecare Sfântă? Acestea sunt provocările și, totodată, soluțiile evangheliei. Haideți să ne întrarmăm trupurile cu credință sfântă! Să ne retragem în tainițele cele duhovnicești, sfințindu-ne buzele, gura și inima cu rugăciune puternică și să ne „imunizăm” sufletele cu post și Împărtășanie Sfântă, căci pe acestea le așteaptă Domnul de la noi! Acestea sunt condițiile Lui pentru a săvârși minuni în viața noastră.

Așa făcând, puternic și bun este El ca, așa cum a ascultat rugămintea omului disperat de astăzi, să împlinească și cererile arzătoare care stăruie în sufletele noastre, ale tuturor, în aceste vremuri tulburi: Doamne, scapă-ne de grozăvia războaielor!… Fă o minune și, precum ai oprit boala care a tulburat lumea în anii trecuți, oprește și conflictele acestea care riscă să distrugă lumea noastră! Iartă-ne păcatele și răutățile și nu ne pierde pentru necredința, ne-rugăciunea, ne-postirea și ne-împărtășirea noastră cu Tine!…

†SEBASTIAN,

Episcopul Slatinei şi Romanaţilor