Ziua Jandarmeriei Române, marcată şi la Slatina
- 03/04/2024
174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, marcaţi şi la Slatina
174 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române au fost marcaţi miercuri, 3 aprilie 2024, în cadrul unei ceremonii desfăşurate în sala de şedinţe Europa a Consiliului Judeţean Olt. 3 aprilie este data la care a fost semnat actul de înfiinţare a Jandarmeriei, în anul 1850, de către domnul Moldovei, Grigore Alexandru Ghica.
La evenimentele desfăşurate cu acest prilej, pe lângă autorităţi judeţene şi locale, precum și zeci de cadre ale Jandarmeriei Olt, a fost prezent şi Preasfinţitul Părinte SEBASTIAN, Episcopul Slatinei şi Romanaţilor. Dintre autoritățile prezente amintim: subprefectul Cosmin Floreanu, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, delegația româno-americană de la Baza Militară 99 Deveselu, șefi ai instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne și Ministerului Apărării Naționale din teritoriu, precum și reprezentanți ai altor instituții din județ.
În cuvântul adresat celor prezenţi, Preasfinţitul Părinte Episcop a vorbit celor prezenți despre bunătatea lui Dumnezeu, bunătate care ar trebui să ne caracterizeze și pe noi, pe fiecare.
Evocând întâlnirea Domnului Iisus Hristos cu tânărul bogat care L-a numit „Învățătorule bun” (Mc. 10, 17 și 18), Preasfinția Sa a arătat că „dincolo de unicitatea mesajelor, de înțelepciunea și de puterea cu care îi învăța Domnul pe oameni, merită remarcată și BUNĂTATEA cu care făcea acest lucru. Hristos nu Și-a propovăduit învățătura cu vreun aer autoritar, ori cu reproșuri profetice, ci cuvântul Său era caracterizat, în special, de BUNĂTATE. Cu această bunătate a cucerit El mulțimile și apoi lumea întreagă, și aceasta ar trebui să ne inspire și viața noastră, dacă ne dorim o lume mai bună.
În continuare, Preasfinția Sa a exemplificat bunătatea lui Dumnezeu printr-o pildă deosebit de concludentă:
„Un rege și-a vizitat ostașii pe front. După ce i-a încurajat și îmbărbătat, a dat mâna cu fiecare, apoi l-a rugat pe general să-l ducă și la infirmerie. Sfârtecați, fără picioare, plin de puroi ori de sânge, secerații de gloanțe abia se mișcau în paturi. A trecut pe la fiecare bolnav în parte, le-a întins mâna și i-a încurajat. Când a terminat de îmbărbătat pe toți, regele s-a întors spre general, întrebând:
−Mai este cineva pe care nu l-am salutat?
−Mai este unul, într-o rezervă, i-a răspuns generalul, dar e paralizat complet. Este și orb și surd. Cu el nu veți putea da mâna!
Auzind acestea, regele a mers la patul soldatului inconștient, a ridicat tifonul cu care îi fusese acoperită fața și l-a sărutat pe… frunte!
Asemenea este și atitudinea Domnului față de noi, a concluzionat Preasfinţitul Sebastian: „În fiecare zi, încă de dimineață, Hristos vine să-Și viziteze… „soldații” Săi. Adică pe noi. Ne întinde mâna și ne îmbărbătează pe fiecare. Șterge lacrima orfanului care strigă după pâine, sărută ochii bătrânilor copleșiți de singurătate, mângâie obrazul celui batjocorit de semeni, pansează rana celui ce nu mai poate suferi durerea, întinde mâna soției părăsite. Apoi, după ce ne salută pe toți, mai face ceva: sărută pe frunte pe toți păcătoșii; pe cei slabi, pe handicapați, pe cei cărora șansa nu le-a surâs niciodată în viață, pe căzuți, pe irecuperabili, pe ratangiii sorții…
Ce rege se mai apleacă să sărute pe vagabonzi, pe adulterine, pe cei ce luptă împotriva Bisericii? Ce dumnezeu mai iubește rătăciții? Care dumnezeu mai îmbrățișează când îl sărută Iuda? Cine mai iartă păcătoșii mai înainte ca aceștia să o ceară? Nu întoarceți spatele REGELUI-DUMNEZEU! Cine știe, poate chiar acum se află în vizită? Să-i întindem, deci, amândoi obrajii ca să ni-i sărute și să-I urmăm dragostea și BUNĂTATEA Sa față de noi!”
Surse foto: evenimentdeolt.ro, reporter24.ro.
Un scurt material video despre evenimentele desfăşurate puteţi vedea AICI.